Romgaz vrea să vândă jumătate din cota deţinută la două proiecte petroliere din Polonia

Autor: Radu Bostan 07.04.2014
Romgaz Mediaş (SNG), cel mai mare producător de gaze din ţară, se află în negocieri cu o companie americană căreia să-i cedeze un pachet de 50% din cota sa de participare la două perimetre de explorare petrolieră în Polonia.
 
Romgaz doreşte să-şi reducă astfel expunerea pe două perimetre cu rezerve încă nedovedite, iar, în plus, cumpărătorul va plăti factura lucrărilor de foraj, de circa 6 milioane de euro pentru fiecare sondă.
 
Romgaz deţine din anul 2008 o participaţie de 30% în perimetrele Cybinka şi Torzym din Polonia. Operatorul este San Leon Energy, firmă cotată la bursa din Londra şi care deţine 45% din concesiune, iar restul de 25% este controlat de compania britanică Sceptre Oil & Gas. Cele două blocuri ar putea ascunde rezerve de hidrocarburi de 19,8 milioane de barili de petrol şi 350 milioane de metri cubi de gaze naturale, potrivit estimărilor San Leon Energy.