​Ministrul bugetului discută la Washington în această săptămână cu şefii agenţiilor de rating Moody’s şi Standard&Poor’s

Autor: Claudia Medrega 08.04.2014

Ministrul bugetului, Liviu Voinea, participă în această săptămână la reuniunea de primăvară a Fondului Monetar Internaţional şi a grupului Băncii Mondiale, urmând să aibă discuţii cu Andrea Schaechter, şefa  misiunii FMI în România, precum şi cu şefii agenţiilor de rating Moody’s şi Standard&Poor’s.

Voinea se va întâlni cu Bart Oosterveld, managing director al Moody’s şi Lucio Vinhas de Souza, economist-şef al Moody’s, iar din partea Standard & Poor's va avea discuţii cu Moritz Kraemer, managing director şi John Chambers, managing director.

Standard&Poor’s (S&P) este singura dintre cele trei mari agenţii de rating, incluzând Fitch şi Moody's, care evaluează România cu rating din categoria nerecomandată investitorilor (junk). S&P a retrogradat ratingul suveran al României în toamna anului 2008 la categoria „junk“, iar calificativul a fost menţinut în ultimii ani în ciuda îmbunătăţirii indicatorilor fundamentali ai economiei, a scăderii deficitelor şi a trei acorduri succesive cu FMI. De la celelalte două mari agenţii de rating, Fitch şi Moody's, România are în prezent calificativul „investment grade“. În timp ce Moody's nu a modificat ratingul României în aceşti ani de criză, Fitch Rating a retrogradat ţara în toamna anului 2008, pentru ca la jumătatea anului 2011 să majoreze calificativul acordat României cu o treaptă, ceea ce a însemnat reîntoarcerea în categoria cu risc acceptabil pentru investiţii.

Agenţiile de rating nu au fost convinse până acum că România este pe calea cea bună şi merită calificative mai bune care să se reflecte în prime de risc de ţară mai scăzute, adică în costuri de finanţare de pe piaţă mai mic. S&P a îmbunătăţit la finele lunii noiembrie cu chiu cu vai doar perspectiva ratingului României de la "stabilă" la "pozitivă" şi a confirmat calificativul la "BB+", reflectând creşterea semnificativă a exporturilor, consolidarea fiscală şi stabilitatea sectorului financiar, dar a atenţionat totodată cu privire la gradul redus de absorbţie a fondurilor UE, scăderea investiţiilor străine, din cauza incertitudinilor birocratice şi juridice, şi riscul ca Guvernul să nu-şi respecte angajamentele de reformă înaintea alegerilor programate pentru 2014.

Ministrul bugetului va avea la Washington şi o întâlnire de lucru cu echipa tehnică a Fondului  Monetar Internaţional, condusă de Andrea Schaechter.Consiliul Director al FMI a aprobat recent prima şi a doua evaluare a acordului preventiv încheiat anul trecut cu România, punând la dispoziţia statului două tranşe cumulând 436,3 mil. euro (389,4 mil. DST). Delegaţia FMI nu a mai venit la Bucureşti să discute cu autorităţile române, urmând să revină \n România cel mai probabil în vară.

Pe agenda întâlnirilor ministrului bugetului de la Washington figurează şi o discuţie cu reprezentanţii Băncii Mondiale - Laura Tuck, vicepreşedinte pentru Europa şi Asia Centrală‎, Mamta Murthi, director de ţară pentru Europa Centrală şi ţările Baltice din cadrul regiunii Europa şi Asia Centrală şi cu Dimitris Tsitsiragos, vicepreşedinte pentru Europa de Est şi de Sud, Asia Centrală, Orientul Mijlociu şi Africa de Nord la IFC, parte a grupului Băncii Mondiale.

Totodată, Voinea va avea discuţii şi cu Daleep SinghSecretar Asistent Adjunct pentru Europa şi Eurasia din cadrul Departamentului de Trezorerie al SUA.