Proprietarii Cosmopolis au cumpărat un teren pe Barbu Văcărescu ca să ridice un bloc de apartamente

Autor: Cristi Moga 09.04.2014

Familia Buyukhanli din Turcia, care dezvoltă ansamblul rezidenţial Cosmopolis din comuna Ştefă­neşti, la nord de Bucureşti, a cumpărat recent un teren de peste 2.000 de metri pătraţi pe strada Barbu Văcărescu din Capitală, urmând să înceapă anul acesta lucrările la un bloc cu aproximativ 100 de apartamente.

„Valoarea tranzacţiei a depăşit cu puţin două milioane de euro. Pe acest teren va fi construit un bloc cu 10-15 etaje, iar lucrările ar trebui să înceapă în vara acestui an“, au declarat pentru ZF surse din piaţa imobiliară.

Terenul situat la intersecţia străzilor Barbu Văcărescu şi Mihail Glinka, în dreptul magazinului Kaufland, se afla în proprietatea lui Dinu Cernat şi a lui Mihai Vereanu, potrivit unor surse apropiate afacerii.