Office Depot se extinde la Cluj şi ar putea angaja încă 100 de oameni

Autor: Laurentiu Cotu 11.04.2014
Compania americană Office Depot, furnizor de produse şi soluţii pentru birou, şi-a extins cu 700 mp suprafaţa închiriată în clădirea de birouri Iulius Business Center din Cluj, deţinută de Iulian Dascălu, ajungând în prezent la 4.500 mp desfăşuraţi pe trei niveluri.
 
Iulius Business Center, prima clădire de birouri dezvoltată de Iulius Group şi inaugurată în anul 2008 în imediata apropiere a Iulius Mall Cluj, are o suprafaţă închiriabilă de 7.500 mp, care în prezent este ocupată integral de companiile Genpact, Office Depot şi Endava.
 
Iulius Group a prelungit pentru cinci ani contractul de închiriere cu Office Depot, compania ajungând să ocupe 60% din clădirea de birouri din Cluj-Napoca.