Cum să-ţi faci pensie după modelul american: când eşti tânăr investeşte în acţiuni ca să câştigi mai mult, spre bătrâneţe pune banii în instrumente puţin riscante ca să conservi câştigurile

Autor: Adrian Cojocar 11.04.2014

Ziarul Financiar a construit cu titlu de exemplu patru tipuri de portofolii de active, ce au caracteristici care pornesc de la alocări agresive până la alocări ultraconservatoare după modelele recomandate de Asociaţia Americană a Investitorilor Individuali (AAII), o instituţie nonprofit al cărei scop principal este să educe publicul cu privire la planificarea financiară şi conturile de pensii.

Modelele propuse de AAII au fost adaptate la instrumentele de investiţii care se regăsesc pe piaţa din România, cum ar fi acţiuni de la bursa din Bucureşti, obligaţiuni de stat şi certificate de trezorerie.

AAII are peste 150.000 de membri cu active de 8,2 miliarde de dolari la nivelul anului 2010.

Aceste alocări sunt orientative, un consultant în investiţii putând să vă recomande un portofoliu de active care se potriveşte cel mai bine profilului propriu de risc, precum şi necesităţilor şi constrângerilor personale. Un consultant poate de asemenea să optimizeze un astfel de portofoliu personalizat astfel încât riscul să fie minimizat pentru un anumit randament anual aşteptat.