ZF Agribusiness va dezbate direcţia pieţei de îngrăşăminte şi a cerealelor

Autor: Gabriel Razi 14.04.2014

Evenimentul ZF Agribusiness, care va avea loc marţi în Bucureşti la hotelul Radisson Blu cu începere de la ora 9.00, va dezbate direcţia către care se va îndrepta piaţa cerealelor, dar şi industria îngrăşămintelor în sezonul 2014/2015 care va debuta în luna iulie. Subiectul va fi dezbătut de Mihai Aniţei, CEO al producătorului de îngrăşăminte Azomureş, şi de Mihai Csabai, manager trading division al RodBun Grup.

Fermierii şi traderii se aşteaptă la recolte în scădere cu 10-15% faţă de cele din vara anului trecut, ceea ce va avea im­pact direct asupra preţurilor, dar şi asupra planurilor pe care traderii le fac pentru export. În acelaşi timp, investiţiile în îngră­şăminte sunt direct dependente de nivelul de profita­bilitate al fermierilor, iar rezultatele bune pentru grâu, rapiţă sau orz pot da avânt fondurilor pompate în culturile de po­rumb şi floarea-soarelui. Acestea sunt doar câteva dintre temele care vor fi dezbătute la conferinţa ZF Agribusiness. La eveniment sunt anunţate şi discursuri ale reprezentanţilor PwC, TotalSoft, CEC sau ai caselor de avocatură Schoenherr şi Pachiu&Asociaţii.

 

Mihai Aniţei, CEO al Azomureş

Andreea Mihai, directorul de market al Carrefour

Mihai Csabai, manager trading division RodBun Grup

Liviu Drăgan, CEO al TotalSoft