Topul celor mai mari 20 de chiriaşi de birouri din Bucureşti

Autor: Cristi Moga 22.04.2014

Cei mai mari chiriaşi pentru clădirile de birouri din Capitală sunt HP (32.000 de metri pătraţi), Romtelecom - Cosmote (28.000 mp) şi UniCredit (28.000 mp), potrivit unei analize a ZF, pe baza datelor furnizate de consultanţii firmei Colliers, din care reiese că doar 20 de companii şi bănci au închiriate în Bucu­reşti spaţii mai mari de 10.000 de metri pătraţi fiecare.

Per total, cele 20 de firme au închiriate spaţii de circa 360.000 de metri pătraţi, reprezentând aproape 20% din birourile moderne din Bucu­reşti, şi plătesc anual chirii de circa 60 de milioane de euro, potrivit estimărilor ZF.

Petrom, cea mai mare companie din România, precum şi BCR şi BRD, cele mai mari bănci, nu intră în topul chiriaşilor, în condiţiile în care aceste grupuri îşi desfăşoară cea mai mare parte a operaţiunilor în clădiri deţinute în proprietate.

La ora actuală în Bucureşti sunt aproximativ 300.000 de metri pătraţi de birouri goale, astfel că proprietarii dau lupte grele pentru atragerea şi menţinerea chiriaşilor. Cele mai dinamice firme au fost şi se menţin cele din sectorul IT şi telecomunicaţii, jucători precum Oracle, IBM, Ericsson sau Electronic Arts numărându-se de asemenea printre cei mai mari chiriaşi din Bucureşti.

Citiţi în continuare pe ZF Corporate:

- care este cel mai mare spaţiu ocupat de HP 

- poziţiile ocupate de Oracle şi IBM în clasament; alte companii de IT din top 

- spaţiile ocupate de BCR şi BRD; care este cel mai mare chiriaş din domeniul bancar 

- companiile din sectorul tehnologic prezente în topul chiriaşilor