Sorin Iacob, Eurotax: Actualul timbru de mediu ne duce înapoi cu 20 de ani

Autor: Mădălina Dediu Panaete 28.04.2014

Sorin Iacob, general manager Eurotax, a spus că în România în ultimii ani au fost implementate o serie de măsuri care să împiedice importurile de maşini foarte vechi, dar acestea au eşuat.

“Introducerea taxei mediu a reuşit contrariul, introducerea acestui timbru a blocat piata locală. În continuare se întamplă nişte lucruri care ne duc inapoi cu 20 de ani. Oamenii vând maşinile cu chitanţă făcută de mână doar să n plătească taxă. Am închis porţile la euro 3-4 şi le-am deschis către euro 2 sau non-euro”, a declarat el în cadrul conferinţei ZF „Cheie, contact, sales! Cum relansăm industria auto din România?“ organizată în parteneriat cu Garanti Leasing, Colliers International şi Eurotax.