Nu vreau sa mi se mai fure banii din contribuţia la sănătate. Lasaţi-mă pe mine să decid unde să-i investesc

De fiecare dată când aud despre dezmembrarea unei reţele care fură din banii pe care noi îi plătim la sănătate sunt două lucruri pe care le fac reflex. În primul rând mă condiţionez pozitiv spunându-mi că vorbim despre un caz izolat şi ca un om educat se fereşte de generalizări. În al doilea rând încerc să-mi imaginez  ce s-ar fi întâmplat dacă aceşti bani ar fi rămas pentru sănătate începând din 2006 încoace de când se plăteşte contribuţia pentru sănătate.

Câte autovehicole SMURD ar fi putut fi cumpărate; ba chiar câte elicoptere pentru urgenţe sau avioane pentru transplant ar fi fost aduse în flotă. Câte incubatoare pentru nou-născuţi ar fi putut fi puse în funcţiune în maternităţi. Câte medicamente ar fi putut fi subvenţionate pentru a trata epidemiile de cancer sau de hepatită C. Câte secţii de chirurgie cardiacă intervenţională ar fi fost înfiinţate în spitalele din ţară. Sau că s-ar fi putut termina cele trei spitale regionale de urgenţă. Sau că s-ar fi putu face campanii de recredibilizare a vaccinării sau că medicii ar fi avut salarii decente şi probabil că ar fi rămas aici.

Nici un furt nu mă irită mai tare decât furtul din banii de sănătate, indiferent că sunt luaţi de cei care îi administrează sau de cei care îi utlizează. Nu e deloc o declaraţie tragică când spun că cred că este o crimă impotriva viitorului nostru şi al copiilor noştri. În fiecare an se strâng la fondul de sănătate aproape 30 miliarde de lei, jumătate din ei sunt contribuţia noastră ca angajaţi, iar unii dintre noi n-au folosit nici măcar un leu din ei în ultimii 8 ani, contribuind pentru ceilalţi şi sperând ca la un moment dat alţii să contribuie pentru noi.

Aşa că propun politicienilor care asamblează legile să fim lăsaţi noi să decidem ce să fie făcut cu o parte din banii din contribuţia angajatului, să zicem cu 5% din ei, pe care să putem să-i direcţionăm către cele cinci teme prioritare din sănătate, serviciile de urgenţă, cancerul, maternităţile, chirurgia intervenţională, salariile medicilor. Daţi-ne cinci conturi în trezorerie în care să virăm la discreţia noastră 5% din obligaţia noastră la sănătate iar banii să fie administraţi de consilii de administraţie onorifice care vor decide care este destinaţia finală controlând în acelaşi timp execuţia lor. S-ar aplica într-un fel modelul donării celor 2% din impozitul pe venit, banii ar ajunge ţintit şi în mod sigur acolo unde este nevoie de ei.

Oricum în mod statistic aceşti 5% s-ar fi furat (nu înseamnă că nu se pot fura alţi 5%) aşa că măcar le dăm o şansă să ajungă unde trebuie şi ne dăm nouă o şansă să decidem cum să-i administrăm cu responsabilitate. 5% poate fi un început, dacă mecanismul funcţionează se poate ridica ştacheta. Sistemul sanitar şi finanţarea lui vor fi evident teme de primă mărime în campania electorală din 2014.  Însă nimeni nu vrea să mai asiste la dezbaterea fără sfârşit a celor 6% din PIB; banii s-ar putea să ajungă şi câţi sunt aplicând idei şi soluţii simple de a-i cheltui protejat.

Dragoş Damian este CEO al producătorului de medicamente Terapia Ranbaxy.