Nemţii şi-au impus punctul de vedere la Atena: Cosmote şi Romtelecom trec la brandurile Deutsche Telekom

Autor: Adrian Seceleanu 30.04.2014

Operatorii Cosmote şi Romtelecom, care împreună formează cel mai mare grup de telecomunicaţii de pe piaţa din România, vor trece din această toamnă la brandurile T-Mobile, respectiv T-Home ale Deutsche Telekom, după ce gigantul german şi-a impus astăzi punctul de vedere la Adunarea generală extraordinară a grupului elen OTE.

“În cadrul Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor a fost aprobată, cu majoritate de voturi, încheierea unui acord de licenţiere între Deutsche Telekom şi companiile afiliate ale OTE, Cosmote România şi Romtelecom”, potrivit unui anunţ publicat de grupul elen, care nu oferă detalii despre contract.

Potrivit informaţiilor publicate anterior de ZF, şi care nu au fost confirmate oficial până în prezent de grupul german sau cel grec, rebrandingul va avea loc pe data de 12 septembrie.

Această operaţiune demonstrează că grupul german este gata să atace în forţă, sub puternicele branduri proprii, extrem de competitiva piaţă de telecom din România, sperând să determine astfel un câştig pentru Cosmote şi Romtelecom în faţa subsidiarelor altor mari grupuri internaţionale: Orange, Vodafone şi UPC. Rebrandingul ar trebui, îşi fac probabil calcule nemţii, să ajute Cosmote şi Romtelecom şi în lupta dură cu românii de la RCS&RDS, care controlează piaţa de internet fix şi TV, şi care acum lovesc nemilos şi pe segmentul de telefonie mobilă folosindu-se de prevederile impuse de autoritatea de reglementare în comunicaţii în licenţele de comunicaţii mobile care au intrat în vigoare la începutul lunii aprilie. Noua licenţă a obligat practic Vodafone să ofere Digi acces la reţeaua sa, pe baza unui acord de roaming naţional.

Rebrandingul Romtelecom, dar în special cel al Cosmote România a fost o decizie votată probabil cel puţin cu o strângere de inimă de Michael Tsamaz – preşedinte şi CEO - şi întreaga echipă de manageri greci de la OTE – având în vedere că acesta este un brand creat şi dezvoltat de grup, şi care a fost utilizat pentru expansiunea regională a grupului şi la relansarea operaţiunilor de telefonie mobilă din România din decembrie 2005. Renunţarea la brandul Cosmote are probabil şi o componentă financiară - companiile din România nu vor mai plăti către Atena pentru dreptul de a folosi brandurile OTE ci către Bonn, pentru mărcile nemţilor.

Grupul OTE a obţinut în 1998 o licenţă de telefonie mobilă în România şi a lansat serviciile doi ani mai târziu, în mai 2000, sub brandul Cosmorom însă în 2005 compania – coordonată de echipa de la Romtelecom - avea mai puţin de 100.000 de clienţi şi era aproape de faliment. Grupul de telefonie mobilă Cosmote (parte a OTE) a preluat însă conducerea Cosmorom şi a relansat operaţiunile de pe piaţa locală sub brandul Cosmote pe 6 decembrie 2005.

În anul 2009, într-un interviu pentru ZF, întrebat fiind dacă Romtelecom şi Cosmote în special nu vor trece la brandul T-Mobile, Michael Tsamaz declara: “brandul Cosmote este unul foarte puternic, valoarea brandului este foarte puternică. Nu iei decizia de a schimba un brand de succes cu un alt brand (…) fără a face un studiu în acest sens. Dacă studiul arată că acestă schimbare este în beneficiul rezultatelor companiei atunci vom schimba brandurile”.

În anul 2009 însă situaţia era alta atât pe piaţa din România, cât şi în Grecia. Deutsche Telekom avea în 2009 doar 20% din acţiunile grupului elen OTE, în timp ce acum este acţionarul majoritar, cu un pachet de 40%, dictând practic strategia atât în Grecia cât şi pe celelalte pieţe unde acţionează prin intermediul OTE.

Schimbarea raportului de forţe din cadrul OTE a determinat schimbări graduale inclusiv pe piaţa din România unde, de anul trecut, CEO al grupului Cosmote / Romtelecom este un manager cu o lungă experienţă în Deutsche Telekom, germanul Nikolai Beckers.

Discuţiile dintre acţionarii Romtelecom în legătură cu rebrandingul au debutat  în ianuarie 2014, iar o formă mai detaliată a strategiei a fost definitivată în cadrul unei şedinţe a consiliului de administraţie care a avut loc marţi 11 martie, au declarat pentru ZF mai multe surse de pe piaţa de comunicaţii.