Cum s-a înăsprit politica UE faţă de Rusia prin aderarea la Uniune a ţărilor din Europa de Est

Extinderea Uniunii Europene de la 15 la 25 de state membre (şi apoi la 28) în ultimii zece ani ar fi trebuit să pună capăt prăpastiei dintre Vest şi Est, moştenite din vremea Războiului Rece, scrie EU Observer. Dar prăpastia rămâne, chiar şi printre noii veniţi din Europa de Est, iar relaţiile cu Rusia sunt un exemplu în acest sens.

Relaţiile politice dintre UE şi Rusia au suferit o răcire semnificativă din 2004 până în prezent, dominate de embargoul asupra importului unor produse alimentare, de planurile americane de a dezvolta un scut antirachetă în Europa de Est şi de riscul întreruperii furnizării de energie de către Rusia.

Răcirea  s-a datorat în mare parte atitudinii mult mai hotărâte adoptate de UE sub influenţa unor state membre din Europa Centrală şi de Est.

Treptat, statele membre cu vechime au adoptat la rândul lor o poziţie mai dură. Totuşi, modul de relaţionare a statelor membre cu Rusia lui Vladimir Putin rămâne emblematic pentru divizarea existentă chiar şi printre noile state membre. Ţări precum Slovacia sau Bulgaria au sensibilităţi culturale, economice şi politice diferite de cele ale statelor baltice sau ale Poloniei. Apropierea geografică şi problemele legate de minorităţi condiţionează pe mai multe planuri relaţiile cu Rusia. Acest lucru arată că nu există un „bloc” est-european în interiorul UE.

Îngrijorările din ţările baltice şi Polonia privind conflictul UE cu Rusia pe tema Ucrainei arată de asemenea că stabilitatea teritorială a UE rămâne vulnerabilă în zonele în care Uniunea se învecinează cu Rusia. În acelaşi timp, valul mare de ţări care au aderat la UE simultan a complicat problemele de securitate cu imigraţia ilegală, crima organizată, sau care privesc pericolul de întrerupere a alimentării cu energie.