Polonia, un partener model

Autor: Mirabela Tiron 05.05.2014

 

 

 

 

 

 



Schimburile comerciale ro­mâno-po­loneze au ajuns la 3,6 mld. euro anul tre­cut, iar în acest an se esti­mează o creştere cu 6%-7%, po­trivit lui Marek Szczygiel, ambasadorul Poloniei la Bu­cureşti. Polonia ocupă locul cinci în topul ţărilor partenere la importuri cu 4,5% din totalul importurilor realizate de România şi locul 12 în topul ţărilor partenere la export cu o pondere de 2,4% în totalul exporturilor, după cum arată datele de la Institutul Naţional de Statistică (INSSE).

„După trei ani în România sunt convins că există multe produse româneşti care pot fi exportate în Polonia, bunuri de larg consum şi produse din industrie. Există un mediu bun pentru cooperarea bilaterală nu doar datorită climatului macroeconomic bun din ţările noastre, dar şi climatului din Uniunea Europeană, de care suntem legaţi“, a spus ambasadorul Poloniei la Bucureşti.

În total pe piaţa locală sunt înregistrate 729 de companii cu capital românesc, pre­zen­te în toate sectoarele de activitate.

Polonia, căreia i-a fost alocată cea mai mare sumă din fonduri structurale în 2007-2013, respectiv 67 mld. euro, a absorbit 67% din bani, cei mai mulţi bani fiind investiţi în infrastructură. Mai mult, Polonia poate să fie un exemplu şi în ceea ce priveşte modul eficient în care a realizat privatizările, prin bursa de la Varşovia, care a devenit un centru financiar al Europei.