Profitul BRD a crescut de trei ori în primul trimestru, la 37 mil. lei

Autor: Ciprian Botea 08.05.2014

BRD, a doua bancă locală după activele deţinute, a obţinut un profit net de 37 mil. lei (circa 8 mil. euro), de trei ori peste nivelul din aceeaşi perioadă a anului trecut, datorită scăderii cheltuielilor cu provizioanele de risc. Veniturile din dobânzi au continuat totuşi să scadă pe fondul subţierii portofoliului de credite, în special pe segmentul corporate.

„Rezultatele din primul trimestru sunt mulţumitoare. Nu pot să fac însă nicio predicţie pentru întreg anul. Rămân precaut pentru că pot apărea surprize. (...) Stocul creditelor corporate a fost în scădere, de aceea au scăzut veniturile din dobânzi. Şi marjele de dobândă s-au contractat“, a declarat Philippe Lhotte, preşedintele BRD.

WikiZF: Profilul companiei BRD

Banca a încheiat primul trimestru cu un stoc de credite brute de 33,6 mld. lei, în scădere cu 4% faţă de luna martie 2012. Creditele de retail sunt cu circa un procent peste martie anul trecut, în timp ce din portofoliul de finanţări corporate au dispărut aproape 600 mil. lei. Banca avea credite depreciate de 5,9 mld. lei, astfel că soldul net al creditelor nete ajungea la 27,7 mld. lei.

Creditele neperformante s-au stabilizat la circa 25% din total, în timp ce costul riscului s-a redus cu 30%, la 246 mil. lei. BRD a încheiat luna martie cu un volum total de depozite de 34,8 mld. lei, în creştere cu 7% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Faţă de finalul anului trecut, banca a pierdut însă depozite de 1,3 mld. lei, exclusiv pe seama retragerilor efectuate de companii.

Citiţi în continuare pe ZF Corporate:

- detalii despre rezultatele financiare ale BRD; Stocul creditelor corporate; evoluţia creditelor neperformante, acoperirea cu provizioane

declaraţia preşedintelui băncii despre dobânzile la credite

- evoluţia depozitelor