Stăpânul savanelor/ de Stelian Ţurlea

Autor: Stelian Turlea 09.05.2014

Foarte intrigantă poate fi o afirmaţie de editor precum aceasta: „Deşi nu este un bestseller, nici un roman de aventuri şi cu atât mai puţin un roman istoric, şi deşi nu este un thriller, nici un roman de călătorii sau de dragoste, este totuşi, în acelaşi timp, puţin din fiecare şi mult din ceva diferit.” Am deschis, ca atare, cartea din curiozitate, m-a cucerit de îndată şi mi s-a părut fermecătoare, în genul marilor opere clasice. Este povestea unei căutări, în care planurile şi timpii se amestecă.

Dorinţa de a recupera lumea pierdută a copilariei îl îndeamnă pe un tânăr ziarist sa porneasca într-o călătorie pe urmele enigmaticului său bunic, un scoţian aventurier care a trăit o intensă poveste de iubire cu bunica băiatului şi care a dispărut în mod miserios în Africa. Eroul - copil, apoi adult - îşi caută originile şi memoria sa şi a altora, cotrobăie după adevăr într-un secol nebun, în care s-au petrecut războaie, revoluţii, fugi, distrugeri. Bunica sa a avut o iubire pe când era foarte tânără, dar împrejurări stranii au făcut ca iubitul, un scoţian decăzut, să fie nevoit să plece urgent în Africa, fără să ştie că şi-a lăsat aleasa inimii însărcinată. N-o va mai vedea niciodată. Spanioloaica Uke rămâne să-şi îngrijească tatăl bolnav. Dar, spre a scăpa de oprobriul societăţii, pleacă împreună cu tatăl său în Austria pe cale să devină nazistă, unde naşte. Revine în Spania în plin război. În timpul acesta scoţianul renunţă la o logodnă în Africa, trimite scrisori iubitei sale, care nu ajung niciodată la destinaţie, îşi schimbă identitatea şi intră în fel şi fel de aventuri într-o Kenye măcinată de război civil şi pe cale să-şi obţină independenţa.

Se va întoarce doar când va afla, după decenii, că a murit, când îşi întâlneşte nepotul, eroul romanului, care ajunge să-l adore. Iar acesta porneşte, când se maturizează, prin urmare după alţi ani, în căutarea lui în Kenya, un loc magic populat de istorii minunate şi personaje fascinante. Această poveste de familie include iubiri imposibile, pe vremuri şi în zilele noastre, secrete, exiluri şi multe alte ingrediente care fac romanul palpitant şi original.

Când tânărul jurnalist Curro Mencía descoperă că tatăl său, care n-a acceptat niciodată iubirea bunicii, se pregăteşte să vândă domeniul Lux Domini, din orăşelul Torrelodones de lângă Madrid, casa de care se leagă minunate amintiri din copilărie, lucrurile se precipită în căutarea scoţianului iubitor de savană. Apar personaje memorabile, precum Delsey, un conte francez rafinat, scăpătat şi homosexual, cu care călătoreşte în inima Kenyiei, să întâlnească alte personaje fabuloase.

Sunt multe poveşti care se întrepătrund, un secol de istorie şi destine îngemănate, în Europa şi Africa, războaie şi orori, iubiri şi trădări, mulţime de personaje cu rol mai mult sau mai puţin important care contribuie la ajungerea la deznodământ, anume găsirea bunicului scoţian dispărut. Romanul e prolix, întinde capcane, eşti convins că niciodată bunicul nu va mai fi găsit, dar, chiar dacă pe alocuri cu hopuri, lectura înaintează, există chiar un anume suspans, poveştile sunt vii şi emoţionante. „Nu am fost decât firul conducător al întregii poveşti, naratorul unei istorii în care ceea ce contează nu este naratorul, ci faptele narate.” spune personajul principal.

Iar stilul e admirabil, plin de comparaţii şi metafore. Descrierile sunt superbe, iată o mostră: „Monica mirosea a petale strivite, a piele, a sevă de lemn-dulce, a muştar, a lapte suav, a gheaţă zdrobită, a rachiu de dude, a spumă de lămâie, a pudră, a ulei de migdale, a cremă de cacao, a mătase parfumată, a broderie purtată şi dezbrăcată, a lycra umedă, a cute impregnate de transpiraţie, a răsuflare aspirată de mai multe ori şi a carne pufoasă ca vată. Iar acel gust amar de cerneală care, cu siguranţă, mi se datora, dar care părea că îi tatuează pielea, de parcă ar fi avut imprimată o cale pe care să o străbat cu limba, de la metalul acid care îi era spânzurat de lobul urechii, atârnând în jos pe o latură a gâtului, până la clavicula traversată de o fâşie întinsă care cobora până la carnea moale, îmbrăcată în flori transparente, într-o reţea fină de fibră albă care se încreţea tare şi fermă pe culmea congestionată de sub ţesut, împingând să-şi facă drum printre flori.”

Javier Yanes s-a născut în 1968, la Torrelodones, orăşelul de lângă Madrid care apare şi în roman. E biolog şi jurnalist, a călătorit pe cinci continente, în 1992 s-a stabilit pentru o vreme în Kenya, a doua sa patrie. Romanul de faţă este primul pe care îl publică, în 2009. Nu e o autobiografie, deşi răzbate pasiunea pentru Africa.

Un roman admirabil, în dulcele stil clasic, superb tradus şi cu enorm de multe note de subsol extrem de utile.

 

Javier Yanez - Stăpânul savanelor, Editura RAO. Traducere din limba spaniolă şi note de Adriana Steriopol