Felinarele–Nemuritoarele/ de Paul Tumanian

Noaptea mă cuprinde în braţele ei

            căldicele şi umede

În care oraş? pe care din străzi?

Ridic braţele şi mă simt luat pe sus

De‑o mână de tata, de cealaltă de mama

între ei – leagăn din mâinile lor

Zbor – hopa! –

            dintr‑o noapte într‑alta

            peste nopţi înainte

            suntem trei nemuritori

            într‑un oraş nemuritor...

Iată umbra întinsă în faţă‑mi

lungă, între umbrele lor şi mai lungi

De ce scad umbrele? de ce pălesc?

de ce se rotesc? de ce se urcă pe gard?

            şi‑apoi mor

Ridic braţele şi mă simt luat pe sus

De‑o mână de tata, de cealaltă de mama

Zbor – hopa! –

            de la un felinar la altul

Noua mea umbră ţâşneşte ’nainte‑mi

apoi

scade–păleşte–se–roteşte–se–urcă–pe–gard–

            suntem trei nemuritori

            într‑un oraş nemuritor

Vin felinarele‑n şir

            Vin Felinarele–Nemuritoarele

            Şi tot vin...