Bucharest Summer University 2014 prelungeşte perioada de aplicaţii

Ziarul Financiar 14.05.2014

Perioada de înscriere pentru Bucharest Summer University a fost extinsă, studenţii care doresc să participe la eveniment putându-se înscrie până pe 15 iunie pentru o aplicaţie cu bursă integrală, şi până pe 25 iunie pentru “Partial Payment” sau “Total Payment”, potrivit unui comunicat de presă. 

Şcoala internaţională de vară Bucharest Summer University se va desfăşura în perioada 10 - 24 august 2014. Bucharest Summer University este un program educaţional internaţional, aflat în pragul sărbătoririi a 10 ediţii în acest an, ce îşi propune dezvoltarea perspectivelor participanţilor prin dialog şi dezbateri cu specialişti atât din mediul academic, cât şi din mediul de afaceri.

Ediţia din acest an abordează tema “Provocări şi oportunităţi financiare pentru o economie competitivă” şi îşi propune să îi familiarizeze pe cei 55 participanţi din peste 26 de ţări cu concepte fundamentale din domeniu

La sfârşitul celor două săptămâni, absolvenţii vor obţine atât diploma de participare cât şi cinci ECTS (puncte credit transferabile internaţional). 

Puteţi aplica la programul Bucharest Summer University aici