Domnule Blidar, “şi noi, tinerii, suntem dezămagiţi de dumneavoastră, generaţia părinţilor noştri, pentru că nu aţi avut o viziune în aceşti 25 de ani"

Autor: Andrei MIHĂILESCU 21.05.2014

Vă trimit acest mesaj legat de un articol publicat (vedeţi aici) astăzi de colega dumneavoastră Raluca Ghinea, care prezintă un punct de vedere al dlui. Blidar referitor la generaţiile tinere care lucrează pentru dumnealui şi mai apoi, la generaţiile tinere la modul general. Articolul în sine reprezintă o "admonestare" cel puţin incorectă, din punctul meu de vedere personal.

Lecturând articolul în cauza, pot spune că am făcut instantaneu o paralelă cu două întamplări din experienţa personală.

Cea mai recentă e si una proaspata în memorie, in care un antreprenor  local, în jurul vârstei a doua, într-un cadru destins (la un gratar, cum îi place românului), ajunge după mai multe subiecte, la o concluzie tranşantă "sunt foarte dezamagit de voi, ăstia tineri" - "pentru că nu vă asumaţi schimbarea mentălitaţii şi a modului în care merg lucrurile în societatea noastră de azi".

Raspunsul meu, deşi poate un pic prea direct, a fost "şi noi tinerii suntem dezamăgiţi de dumneavoastră, generaţia părinţilor noştri, pentru că nu aţi avut o viziune în aceşti 25 de ani".  Şi pentru că nu ne-aţi arătat niciodată (în afara de acum obişnuitele minciuni electorale ale multor "latrans" si politruci) în ce direcţie ar trebui să meargă societatea noastră mioritică.

Background-ul a ceea ce am spus este si mai aspru "şi pentru că aţi distrus / permis să se distrugă bruma de industrie învechită, CAP-urile şi reţelele de irigatie, pădurile şi lucrările hidrotehnice", "pentru ca aţi fost individualişti şi aţi tras doar pentru interesul personal sau al familiei şi aţi crezut sau încă mai credeţi că statul e un fel de sac fără fund", "pentru că în fabrici nu aţi învătăt pe nimeni nimic din ceea ce aţi ştiut şi au trebuit să vină străinii să ne ia de la zero", "pentru că aţi fost profesori universitari mai interesaţi de fabricile de diplome şi de şpăgi şi mai nou de proiecte cu fonduri europene şi conferinţe decât de educarea studenţilor", "pentru că, patroni fiind, aţi ales să daţi salarii mici şi apoi să vă miraţi ca toti cei buni pleacă afară să lucreze in construcţii", "pentru că fiind medici, profesori universitari, va puneti rezidentii sa faca doar fisele de observatie", "pentru ca voi ne-ati făcut o tara low-cost pentru inca 20 de ani". Şi pentru ca am invatat de la ei ca e usor si bine cu delasarea, furtul, minciuna (uneori chiar şi fata de propria persoana).

Şi aici vine a doua întamplare, petrecută acum vreo 7 ani, cand, fiind membru al echipei de vanzari al unei organizaţii studentesti, incercam să vindem un proiect (targ de locuri de munca) unui director de marketing  (dacă tin bine minte, un domn la 50-55 de ani) al companiei Tehnoton Iaşi (un fost colos din perioada comunista, care, cu picioare de lut, a reusit sa supravietuiasca pana astazi). Acest domn onorabil a avut bunavointa sa ne primeasca, dar aceasta s-a oprit aici, intalnirea fiind un monolog lamentat despre "tinerii din ziua de azi, angajati fiind in practica / pe perioada verii, aleg sa plece dupa o luna de zile sa lucreze la spalatorii auto". Adica intr-un loc unde castigau mai mult si munceau mai putin, unde skill-urile necesare se deprind repede si singur ca sa iti faci treaba bine (si eu pun pariu cu dumneavoastra ca si un spalator auto, cu o bruma de educatie, are o satisfactie interioara cand face bine o masina), fara ca cineva sa stea pe spatele lor şi să le spuna că nu sunt buni de nimic. Câtă obraznicie şi lipsă de recunoştinţă pentru şansa oferită! 

Ca şi concluzie, tinerii nu sunt slab pregatiţi, tinerii sunt slab îndrumaţi. Pregătirea nu cade din cer, dar şi când cade, tinerii stau cu limba scoasa ca un caine insetat (de asta mai sunt rezidenti in tara asta). Afara, exista planuri de succesiune pentru a pregati generatia urmatoare de angajati, pentru ca angajatii de azi sa delege si sa ajunga, unii dintre ei, coordonatori sau manageri. Sa ne spuna dl. Blidar ce 2-3 tineri cu potential a remarcat dumnealui pentru a fi "crescuţi" drept manageri în companiile lui (nu rude si cunostinte).

 
Cinci trucuri simple pentru a câştiga încrederea partenerului de business.