Piaţa de bere a început anul pe scădere. Producătorii îşi pun speranţele în Campionatul Mondial de fotbal care ar putea să mai umple halbele
Vânzările de bere s-au redus cu 6% în primele trei luni ale acestui an, continuând tendinţa negativă din 2013, arată calculele ZF realizate pe baza datelor Institutului Naţional de Statistică. În primul trimestru s-au vândut 2,8 milioane de hectolitri de bere (echivalentul a 560 de milioane de doze de 0,5 litri), iar scăderea reprezintă un prim semnal negativ pentru evoluţia consumului de la nivelul întregului an.
„Constatăm că trendul negativ înregistrat pe piaţa berii în 2013 s-a făcut din păcate resimţit şi în primele trei luni ale anului în curs. Factorii-cheie care au condus la declinul pieţei berii în 2013 au fost nivelul scăzut al veniturilor consumatorilor, neîncrederea lor în starea economiei, presiunea fiscală şi vremea nefavorabilă din vară. În ciuda acestui început de an, sperăm ca în 2014 să nu se repete aceeaşi conjunctură“, a spus Constantin Bratu, directorul general al Asociaţiei Berarii României.
Consumul de bere din România este peste media europeană, iar piaţa este disputată de patru mari companii, Ursus, Heineken, Bergenbier şi URBB, care cumulat deţin aproximativ 85% din business.
WikiZF: Profilul companiei Heineken România S.A.
Din Rio ar putea să mai vină creşterile
Spre deosebire de anul trecut, două mari competiţii fotbalistice vor avea loc în 2014, astfel că ar putea exista premisele pentru creşterea consumului.
„Perioada următoare este foarte bogată din punctul de vedere al evenimentelor sportive care vor avea loc: vom avea atât finala UEFA Champions League, cât şi Campionatul Mondial de fotbal din Brazilia. Acestea, împreună cu vara care se apropie creează o altă ocazie perfectă pentru români să savureze o bere (...)“, a spus Onno Rombouts, managing director al Heineken România.