Călin Popescu Tăriceanu se întoarce în PNL

Autori: Ioana Câmpean , Andi Manciu 22.05.2014

„Am spus mereu că sunt dispus să revin în PNL, demisia a fost un gest extrem de protest, doresc un scor cât mai bun PNL, accept invitaţia de a reveni în PNL”, a declarat Călin Popescu-Tăriceanu într-o conferinţă de presă susţinută la Satu Mare.

Tăriceanu se află la Satu Mare pentru a susţine candidatura lui Ovidiu Silaghi la alegerile parţiale de duminică pentru un colegiu de deputat. Deşi iniţial desemnat candidatul PNL, recent Silaghi a demisionat din partid şi a devenit candidatul PSD-UNPR-PC.