Ignat, CEO al Konica Minolta: Anul trecut s-au vândut multifuncţionale laser de 50 mil. euro

Autor: Adrian Seceleanu 23.05.2014

Piaţa locală de echipamente multifuncţionale laser, care au funcţii de imprimare, copiere sau scanare a documentelor, a atins anul trecut o valoare de aproape 50 mil. euro, a declarat Helmut Ignat, general manager al Konica Minolta Business Solutions România, unul dintre cei mai importanţi jucători de pe segmentul produselor şi serviciilor de imprimare & copiere pentru birou.

„Piaţa locală de echipamente multifuncţionale laser, pe care activăm, a atins în 2013 o valoare de aproape 50 milioane de euro şi peste 12.500 unităţi vândute. În anul 2013, cota de piaţa a Konica Minolta pe piaţa office laser (color şi alb-negru, A3 şi A4) a fost de aproximativ 34%, în creştere faţă de anul 2012, când am totalizat un procent de 30% din acest segment“, a spus Ignat. „Vânzările de echipamente multifuncţionale office au înregistrat în 2013 o creştere cu aproape 30% faţă de 2012, iar dacă ne referim strict la imprimante, creşterea a fost de 80%, aceste echipamente fiind cuprinse în proiecte ample de furnizare de Servicii Optimizate de Printare (OPS). Strategia noastră se va dezvolta în continuare exclusiv în mediul de business.“

Cel mai bine vândute echipamente Konica Minolta în 2013 au fost multifuncţionalele alb-negru şi color cu viteze de printare între 21 şi 30 de pagini pe minut. „Comportamentul de consum al companiilor s-a modificat prin faptul că acestea se orientează tot mai mult către eficientizarea proceselor de printare şi reducerea costurilor aferente acestor activităţi şi sunt din ce în ce mai interesate de soluţii de management al documentelor şi de securitate a datelor.“