Gabriel Resources atrage bani de la acţionari, cărora le promite o parte din eventualele despăgubiri

Autor: Marius Oncu 27.05.2014

Gabriel Resources s-a înţeles cu mai mulţi dintre investitorii actuali pentru a emite 40.000 de "unităţi", fiecare cu un preţ de 1.000 de dolari canadieni (920 dolari), pentru a obţine fonduri de 40 de milioane de dolari canadieni, se arată într-un comunicat al companiei.

O "unitate" include obligaţiuni convertibile subordonate negarantate cu un principal de 1.000 de dolari canadieni şi un cupon de 8%, warrant-uri care dau dreptul la achiziţia a 398 de acţiuni, precum şi un "drept din valoarea arbitrajului" ("Arbitration Value Right").

Fiecare "drept din valoarea arbitrajului" va da deţinătorului dreptul, în anumite condiţii, la o parte proporţională din banii primiţi de companie în urma unui acord amiabil sau a unei decizii irevocabile de arbitraj, luată până la 30 iunie 2019 într-o procedură de arbitraj legată de proiectul Roşia Montană.