Bilanţul Fiscului în T1: peste 12.000 de inspecţii fiscale, circa 3.200 de amenzi, 641 de sesizări penale şi venituri colectate cu 3,6% sub program

Autor: Claudia Medrega 27.05.2014

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF)  a făcut în primul trimestru (T1) 12.153 de inspecţii fiscale, în urma cărora a aplicat 3.226 amenzi în valoare de 5,2 mil. lei. De asemenea, Fiscul a întocmit 641 sesizări penale pentru un prejudiciu de aproape un miliard de lei.

Din executările silite au ajuns la buget în primele trei luni ale anului 3,1 mld. lei, cu aproximativ 30% sub nivelul sumelor colectate în aceeaşi perioadă a anului trecut. Cea mai eficientă modalitate de executare silită s-a dovedit a fi comunicarea somaţiei, care a condus la încasări reprezentând circa 76% din totalul veniturilor din executare silită, respectiv 2,4 mld. lei. Din poprirea conturilor bancare Fiscul a încasat în T1 677 mil. lei, potrivit informaţiilor transmise de ANAF la solicitarea ZF.

Veniturile bugetare totale colectate de ANAF în primul trimestru din 2014 au ajuns la 42,4 mld. lei, ceea ce reprezintă  un grad de realizare de doar 96,4% a programului de încasări comunicat de Ministerul Finanţelor Publice, de 44 mld. lei.

România are una dintre cele mai mici ponderi în PIB a veniturilor bugetare, în timp ce evaziunea continuă să rămână la un nivel ridicat. România pierde 20 mld. euro din evaziunea fiscală, potrivit estimărilor Consiliului Fiscal. Evaziunea fiscală a ajuns la aproape 14% din PIB, iar cea mai mare parte este generată la TVA. Anul trecut, în cadrul procesului de reorganizare al ANAF a fost înfiinţată o direcţie specială - Direcţia Generală Antifraudă Fiscală (DGAF) - care are ca atribuţii prevenirea, descoperirea şi combaterea evaziunii fiscale şi fraudei fiscale şi vamale.

În perioada decembrie 2013 - martie 2014, DGAF a efectuat acţiuni de control pe întreg teritoriul ţării la agenţi economici care realizează comerţ en gros, en detail, producţie, alimentaţie publică, în zone comerciale care prezintă risc din punct de vedere fiscal, susţine Fiscul.

„În prezent, sunt investigate mai multe cazuri speciale, în a căror soluţionare se cooperează cu DIICOT, domeniile vizate fiind achiziţia şi distribuţia de legume-fructe, produse electrocasnice, carburanţi şi medicamente.“

Anul trecut, Fiscul a făcut mai mult de 46.000 de inspecţii fiscale, în urma cărora a aplicat 12.318 amenzi în valoare de 20,7 mil. lei. Veniturile totale colectate la bugetul general consolidat au ajuns anul trecut la 200 mld. lei, întorcându-se la un nivel mediocru, de 31,7% din PIB, ceea ce a marcat unul dintre cei mai slabi ani din punctul de vedere al colectării din ultimul deceniu.