Carrefour introduce plata ramburs în numerar la cumpărăturile online

Autor: Cristina Roşca 28.05.2014

Carrefour România a introdus plata ramburs, în numerar, la cumpărăturile efectuate în magazinul online al grupului, lansat în urmă cu circa un an. Iniţial francezii permiteau doar plata online, prin cardul bancar. Magazinul online al grupului francez are circa 15.000 de produse alimentare, de larg consum şi electroIT. În prezent, comenzile sunt livrate în Bucureşti şi în localităţile limitrofe, iar distribuţia produselor se face printr-un parteneriat cu Fan Courier. Valoarea minimă a cumpărăturilor este de 150 de lei, iar la sumă se adaugă un tarif fix de 15 lei pentru transport. Francezii mai au în România şi alte trei formate de magazine, respectiv hipermarketurile Carrefour, supermarketurile Carrefour Market şi magazinele de proximitate Express (deschise în parteneriat cu antreprenori locali), în total 148 de unităţi. Francezii, cu afaceri anuale de peste 1 mld. euro în România, vor mai deschide un alt format în acest an, respectiv Supeco, un hibrid între magazin de discount şi cash&carry.