Avioanele lui Tender zboară spre Tulcea cu un grad de ocupare de 35-40%. „Este încurajator“

Autor: Mirabela Tiron 01.06.2014

Cătălin Buţu, directorul general al com­paniei aeriene TEN Airways, care operează de luna aceasta curse regulate pe destinaţii in­terne şi externe, a declarat că gradul de ocupare pe ruta Bucureşti - Tulcea, pe care nicio altă companie aeriană nu are zboruri,  a fost de 35-40% pe primele curse, ceea ce este „încurajator“.

„Alegerea a fost foarte bună, în acest moment numărul pasagerilor pe aeroportul din Tulcea este în creştere. Am avut câteva sute de pasageri transportaţi în 4-5 curse. Tre­buie să avem un grad de încărcare a aero­navelor de 65% pentru a deveni profitabili. Biletele spre Tulcea au un preţ de 49 de euro, tarif fix, cu toate taxele incluse“, a spus Cătălin Buţu ieri la emisiunea ZF LIVE. El a explicat că a separat cele două segmente, de operare internă şi de operare externă. „Pe segmentul de operare internă cuantumul pasagerilor ne-a permis să facem o estimare pentru un tarif fix.“

Cursele regulate spre Tulcea sunt operate cu avioane de tip MD-82 şi MD-83, cu o capacitate de 170 de pasageri, aparţinând companiei aeriene şi anterior companiei Alitalia. Vârsta avioanelor este de peste 20 de ani. Anul trecut doar 1.900 de pasageri au călătorit de la şi spre aeroportul Tulcea.

Întrebat de ZF de ce a ales aeroportul din Tulcea, Buţu a spus că „se potriveşte criteriilor noastre de operare. Pentru aeronavele noastre aeroportul este foarte bine poziţionat, am colaborat cu autorităţile locale încă de anul tre­cut şi în plus există o piaţă din zonă, Tulcea - Galaţi - Brăila, care poate fi considerată clientul nostru principal pentru operarea către Italia, Spania, Germania.