Bursa de la Bucureşti a rămas rece la şirul de veşti bune din economie

Autor: Roxana Pricop 30.05.2014

Indicele BET, principala referinţă a bursei de la Bucureşti, ce redă evo­luţia celor mai lichide zece com­panii listate, are un „plus“ de 1% faţă de începutul anului.

Evoluţia pieţei locale este de­parte de cea a pieţelor de frontieră, care au crescut cu 13% în acest an, şi la kilometri dis­tan­ţă de cea a burselor mature din Vest, Bursa ame­ricană a bătut noi recorduri ieri, cu indi­cele S&P 500 la cel mai ridicat nivel din istorie. Avansul modest al bursei are loc într-un context în care economia a afişat un plus de 3,8% în primul trimestru, cel mai ridicat din Europa, iar agenţia de rating S&P a reinclus România în categoria ţărilor recomandate in­vestiţiilor. Veştile bune din economie au mişcat însă cursul valutar, leul reuşind să se aprecieze în acest an până la un nivel de 4,39 pentru un euro, minimul ultimelor zece luni.

Analiştii pun slaba evoluţie a bursei pe seama tensiunilor din regiune şi a faptului că investitorii au anticipat încă de anul trecut evoluţia economiei. În al doilea semestru al anului trecut, BET a crescut cu 20%.

„Am avut un al doilea semestru în 2013 foarte dinamic, fapt care a sporit tentaţia de marcare a profiturilor începând din ianua­rie, Tendinţa a fost însă cu mult exacerbată de situaţia din Turcia şi mai ales de izbucnirea conflictului din Ucraina“, a spus Dan Rusu, analist la casa de brokeraj BT Securities.