Martin Schuldt, şeful Cargill, la plecarea din România: „Pentru un german, Bucureştiul este la fel de departe cum este şi Parisul, dar un anume şoc cultural a existat“

Autor: Gabriel Razi 08.06.2014
Martin Schuldt (51 de ani), şeful Cargill, a plecat la finalul săptămânii trecute din România după un mandat de aproape zece ani în care a condus afa­cerile celui mai mare grup de agro­bu­si­ness prezent local.

În acest interval a făcut parte din conducerea unei companii despre care se spune că tranzacţionează local peste 1 milion de tone de cereale în fiecare sezon, a văzut ferme şi fermieri, a bifat 500.000 de kilometri prin România rurală, a închis o fabrică şi a primit vizita inspectorilor de la Consiliul Concurenţei.

Germanul s-a aflat în România la conducerea unei afaceri cu rulaje estimate la peste 700 milioane de euro anul trecut, construită precum „o adevărată armată“, dar a reuşit să păstreze o poziţie discretă.

Schuldt s-a şi străduit să rămână în afara luminii reflectoarelor, prezenţele sale în public au fost extrem de rare, la birou a putut fi văzut deseori venind pe bicicletă, iar produsele „de statut social“ aproape că nu există pentru executivul născut în apro­pierea oraşului Kiel (Germania).

„Pentru un german, Bucureştiul este la fel de departe cum este şi Parisul, dar un anume şoc cultural a existat atunci când am sosit în România“, spune Schuldt.

Misiunea din România a fost pentru german prima de expat, iar atunci când a ajuns pe piaţa locală el a preluat fotoliul de director comercial al Cargill pentru co­merţul cu cereale şi seminţe oleaginoase. Una dintre primele schimbări pe care Martin Schuldt a fost nevoit să le facă a fost cea a stilului de negociere. El spune că stilul românesc este specific întregii regiuni şi este asemănător celui din Turcia.