Ford a decis să nu producă viitoarea Fiesta în România

Autor: Bogdan Alecu 11.06.2014

Ford Europa va păstra producţia modelui Fiesta în Germania la Köln, unde sunt salarii de cel puţin zece ori mai mari comparativ cu cele din România şi nu va muta din 2017 niciun schimb de producţie la Craiova, cu toate că au înregistrat pierderi de 1,6 mld. dolari anul trecut. În ceea ce priveşte uzina de la Craiova a Ford, constructorul spune că „urmează să anunţe“ un al doilea model, dar nu a fixat niciun termen exact.

„Ford îşi păstrează în continuare angajamentul ferm faţă de uzina din Craiova, unde a investit peste un miliard de dolari în producţia de vehicule şi motoare. Planurile Ford în ceea ce priveşte uzina sunt pe termen lung, iar conducerea companiei caută în continuare oportunităţi de a introduce un al doilea model de clasă mică în producţie la uzina din România. Mai multe detalii referiotare la acest subiect vor fi comunicate la momentul oportun“, au spus ieri reprezentanţii Ford România.

Pe de altă parte, în timp ce Ford securizează locurile de muncă din Germania, în România uzina de la Craiova a pierdut 357 de angajaţi, numărul acestora scăzând de la 3.805 în 2008 când a preluat oficial uzina, la 3.448 în 2013, cu toate că în momentul preluării anunţa creşterea numărului salariaţilor la 7.000.

În România costul forţei de muncă în industria auto este de 3,78 de euro pe oră, în timp ce în Germania este de 36,98 de euro pe oră, potrivit datelor Automotie News Europe. Pe de altă parte, Germania permite reduceri importante ale costurilor de transport printr-o infrastructură foarte bine dezvoltată, în timp ce România nu a avansat niciun proiect concret la şase ani de când americanii au preluat uzina.

Anul trecut Ford a produs la Craiova 68.000 de modele B-Max, cu toate că uzina trebuia să ajungă la un nivel apropiat de 300.000 de unităţi, dar alături de cele 180.000 de motoare produse cifra de afaceri a Ford România s-a dublat la 1,09 miliarde de euro şi a adus un profit net de 15 mil. euro. Chiar şi aşa, în lipsa unui al doilea model uzina a fost oprită timp de 40 de zile lucrătoare în 2013 şi 29 în acest an, iar cel mai probabil alte zile nelucrătoare vor fi anunţate şi pentru lunile ce vor urma.

Anunţul de ieri vine ca urmare a semnării unui acord inovativ de investiţii dintre Ford şi re­prezentanţii sindicatelor germane. Acordul ia în calcul perioada 2017 - 2021 şi este de aşteptat să aducă reduceri de cost de cel puţin 400 milioane de dolari pentru Ford, fiind securizate totodată peste 24.000 de locuri de muncă pentru Ford-Werke GmbH.

„Acest acord şi decizia noastră de a construi următoarea generaţie de Fiesta la Köln marchează un alt pas important în procesul de transformare a Ford Europa şi subliniază angajamentul nostru de a investi în producţia competitivă de vehicule în Germania“ a declarat Stephen Odell, preşedintele Ford Europa, Orientul Mijlociu şi Africa.