Ponta: România nu va avea nevoie să reînnoiască acordul cu FMI, anul viitor

Ziarul Financiar 12.06.2014

România are în derulare un acord în valoare de 4 miliarde de euro cu FMI şi Uniunea Europeană, din care nu intenţionează însă să acceseze fonduri. Scopul acordului este de a proteja România de eventuale şocuri pe pieţele financiare şi de a ajuta la reducerea costurilor de finanţare.

Premierul Victor Ponta a declarat joi pentru Bloomberg că FMI a amânat pentru luna noiembrie a treia evaluare a acordului cu România.

Instituţia internaţională nu va încheia procesul de evaluare a acordului preventiv cu România până la întocmirea proiectului de buget pentru anul 2015, a spus Ponta, precizând că acordul stand-by rămâne în grafic.

România a încheiat cu succes, în ultimii patru ani, două acorduri cu FMI, UE şi Banca Mondială, în valoare de 20 miliarde euro, respectiv 5 miliarde euro. Al doilea acord, semnat în 2011 şi finalizat anul trecut, a avut de asemenea caracter preventiv, autorităţile optând să nu acceseze fondurile puse la dispoziţie de creditorii externi.