Civilizaţia Internetului/ de Tudor Călin Zarojanu

Cu nişte ani în urmă, un foarte important scriitor român avea o rubrică într-un ziar. Conform politicii publicaţiei, fiecare semnătură era însoţită de o adresă de mail. Adresă pe care i-am scris, având să-l întreb ceva. Nu mi-a răspuns. După o vreme, am vorbit la telefon, i-am spus despre mesaj şi mi-a răspuns ingenuu: „A!, aia e o adresă creată de redacţie, n-am deschis-o niciodată!”

M-am blocat. N-am avut puterea să întreb: „Bine, dar de ce o accepţi? Şi, dacă tot o accepţi, de ce n-o deschizi? Cine ştie câte sute de oameni ţi-au scris, de pildă ca să te felicite, şi, neprimind niciun răspuns, şi-au format o părere greşită despre tine!”

Greşită?

Anul acesta, rămânând fără serviciu, m-am adresat disperat tuturor oamenilor pe care-i cunosc şi, în plus, câtorva pe care nu-i cunosc personal, dar în asemenea situaţii te rogi de oricine, jena nu este o opţiune. Am apelat la discuţii directe, telefoane, SMS-uri, mesaje publice şi mesaje private pe Facebook – după caz. După vreo două luni, un foarte important jurnalist mi-a răspuns la un mesaj privat, cerându-şi scuze de întârziere şi explicându-mi că acela e un profil Fb pe care nu-l mai foloseşte de mult, l-a deschis acum întâmplător (for the record: răspunsul era „Îmi pare rău, nici la noi nu e vreun loc”).

Asta cu „nu mai folosesc de mult” profilul/mailul/numărul ăsta de telefon n-o auzeam prima dată. Cu telefonul n-ai ce face, iar o adresă de mail nu ştiu nici eu cum se dezactivează, dar un profil Fb se şterge foarte uşor. Oricum, civilizat este să anunţi – public sau privat – când se produce o schimbare a datelor de contact – şi sunt oameni care o fac.

Nu mai puţin şocat am fost, cu vreun deceniu în urmă, când un coleg de redacţie – jurnalist şi scriitor important – mi-a dezvăluit că are în Inbox vreo trei mii de mesaje, majoritatea necitite! Sigur, dacă vezi că subiectul este „Consultaţie ginecologică pentru doar 15 lei!” nu e nevoie să-l deschizi, dar... de ce să nu-l ştergi!? Durează trei secunde şi, dacă faci curăţenie zilnic sau măcar săptămânal, n-apucă să se adune.

Nu există nicio obligaţie morală şi nicio utilitate să răspunzi la mesaje „circulare”, indiferent dacă sunt/conţin oferte comerciale, bancuri, informaţii interesante, imagini frumoase sau amuzante etc.

Nu există nici măcar obligaţia – deşi ar fi frumos... – să răspunzi la mesaje de grup de genul „Miercuri la ora 18.00 avem şedinţă cu părinţii”. E suficient să fii informat şi, pe cât posibil, să onorezi invitaţia.

Dar este categoric obligatoriu să răspunzi la mesajele directe, individuale, personalizate – atât cele venite de la cunoştinţe („Ce mai faci? Nu mai ştiu nimic despre tine”), cât şi cele de la necunoscuţi („Stimate domn, am citit articolul dv., care mi-a plăcut, dar aş avea o întrebare”).

Dacă nu – de ce mai ai mail (profil Fb etc.)? Numai pentru eventuale oferte de joburi de la două mii de euro pe lună în sus? Numai ca să-ţi promovezi propriile idei? Cu apropiaţii te-ntâlneşti şi vorbeşti la telefon. Comunicarea pe Internet vizează în special necunoscuţii, contactele ocazionale.

Pe vremuri, exista ceva care se chema „vizită de digestie”: a doua zi după ce fuseseşi invitat la masă la cineva, treceai pe la el să-l saluţi – adevăratul motiv fiind de-ai arăta că eşti bine 24 de ore după ce-i mâncaseşi mâncarea!

Astăzi, ne e lene să apăsăm câteva taste şi să scriem „Nu, mulţumesc”, „Sunt bine, te sun când am timp” sau „Mulţumesc de aprecieri”.