Leii se ieftinesc înainte de actualizarea ratelor la credite

Autor: Ciprian Botea 16.06.2014

Clienţii cu credite în lei ale căror dobânzi urmează să fie ajustate peste două săptămâni ar urma să plătească rate mai mici chiar şi cu câteva zeci de lei dacă trendul de reducere a costului leilor conturat în ultima lună va continua.

Indicatorul Robor la 3 luni,  utilizat ca referinţă pentru stabilirea dobânzilor la credite de retail în lei, a ajuns la 2,4% pe an, un minim al ultimelor patru luni, fiind cu peste o jumătate de punct procentual sub nivelul din martie, când a avut loc ultima ajustare a dobânzilor. Practic, pentru un client cu un credit ipotecar de valoare medie (200.000 de lei) contractat pe 30 de ani, rata lunară va scădea cu cel puţin 75 de lei faţă de nivelul stabilit în luna martie.

Analiştii cred că dobânzile monetare şi implicit costul creditelor vor coborî în continuare pe fondul unui exces de lichiditate pe piaţă. „Condiţiile de lichiditate vor înregistra îmbunătăţiri vizibile datorită rambursărilor de titluri de stat în trimestrul al treilea“, crede Vlad Muscalu, economistul-şef al ING Bank.

Ieftinirea leilor urmează să aibă un impact real asupra clienţilor în condiţiile în care majoritatea contractelor au setată ca dată de ajustare a dobânzilor finalul lunii iunie.