Adrian Volintiru, de la secretar de stat la CEO al companiei lui Gabriel Comănescu, Upetrom

Autor: Adrian Cojocar 23.06.2014
Adrian Volintiru, fostul secretar de stat în Ministerul Economiei şi expert în domeniul restructurărilor care a ocupat poziţii de top în mai multe companii private de pe plan local, a preluat recent poziţia de director general la producătorul de utilaj petrolier Upetrom 1 Mai Ploieşti, parte a grupului Upetrom, controlat de omul de afaceri constănţean Gabriel Comănescu.
 
„Principalele obiective vor fi de restructurare şi creştere a portofoliului de comenzi“, spune Adrian Volintiru, care anterior a ocupat timp de opt luni funcţia de secretar de stat în cadrul Ministerului Economiei.
 
Volintiru şi-a dat de curând demisia din consiliul de administraţie al producătorului de gaze Romgaz Mediaş (SNG) controlat de stat. El a fost timp de un an începând cu noiembrie 2012 preşedinte al Autorităţii de Valo­rificare a Activelor Statului (AVAS - actuala AAAS).
 
WikiZF: Profilul companiei Romgaz Mediaş