Cosmote lansează noi extraopţiuni pentru trafic de date în roaming

Autor: Ioana Nita 23.06.2014

Cosmote, al treilea operator de telefonie mobilă de pe piaţa locală, le pune clienţilor săi la dispoziţie extraopţiunea Travel & Surf, prin intermediul căreia aceştia pot naviga pe internet de pe telefonul mobil şi atunci când călătoresc în străinătate la preţuri fixe, fără costuri neaşteptate.

Astfel, abonaţii Cosmote pot alege între extraopţiunea Travel & Surf Daily S, care oferă 10 MB pentru un cost de 2,48 Euro (TVA inclus), Travel & Surf Daily M, care include 50 MB pentru 6,2 Euro (TVA inclus), amândouă disponibile timp de 24 de ore, sau Travel & Surf Weekly, cu 300 MB pentru 24,8 Euro (TVA inclus), valabilă 1 săptămână. Traficul de date poate fi utilizat în ţările Uniunii Europene, Spaţiul Economic European (Lichtenstein, Islanda şi Norvegia) şi Elveţia.

Extraopţiunea Travel & Surf face parte din campania cu acelaşi nume iniţiată de Deutsche Telekom pentru a promova noile pachete cu trafic de date în roaming. Campania este implementată în Austria, Croaţia, Cehia, Germania, Grecia, Ungaria, Macedonia, Olanda, Polonia, România şi Slovacia.

Deutsche Telekom controlează Cosmote România prin intermediul grupului elen OTE, care deţine pachetul majoritar de acţiuni al operatorului telecom local.