Austria, una dintre cele mai sigure ţări din lume pentru plasamente financiare, bagă spaima în creditorii din Europa
Planul guvernului austriac de a forţa creditorii să suporte pierderi pentru salvarea băncii Hypo Alpe Adria, deşi activele lor sunt garantate de stat, ar putea fi doar primele note ale unui cântec care se va auzi în mai multe state europene în condiţiile în care Europa este departe de a-şi fi rezolvat o problemă majoră, datoriile mari.
Planurile anunţate în această lună de guvernul central al Austriei de a reduce datoriile Hypo Alpe Adria, o instituţie financiară de nivel mediu din regiunea Carintia, prin obligarea creditorilor să suporte pierderi nu au atras foarte mult atenţia la nivel internaţional, dar ar putea avea efecte dincolo de graniţele Austriei. Acest stat oferă un exemplu - sau o avertizare – al modului în care Europa urmează să rezolve problema supraîndatorării, care continuă să întunece perspectivele de creştere economică, scrie Financial Times. Pentru a nu fi nevoită să împovăreze plătitorii de taxe, Viena lucrează la o lege care să îi permită să „desfiinţeze“ obligaţiuni subordonate de 890 de milioane de euro care au fost garantate de regiunea Carintia. Chiar dacă Michael Spindelegger, ministrul austriac de finanţe, a încercat să minimizeze implicaţiile acestei decizii în afara Austriei, investitorii în băncile mai slabe din Europa au fost avertizaţi: ei ar putea fi în prima linie a frontului în următorul caz de „bail-in“ bancar.
Factorii de decizie din Europa au recunoscut de mult timp problema datoriilor suverane. Lansarea monedei euro în 1999 a încurajat împrumuturile iresponsabile, în special în ţări periferice ale Uniunii Europene, cum ar fi Grecia, Irlanda şi Spania.
După ce criza din zona euro a explodat în 2010, ideea de a impune pierderi creditorilor a fost respinsă hotărât.
Unul dintre motive a fost mândria. Jean-Claude Trichet, preşedintele de atunci al Băncii Centrale Europene, vedea bonitatea imaculată ca o condiţie care stă la baza unei economii europene dezvoltate. Un al doilea motiv a fost teama de contagiune şi protejarea sistemului bancar al Uniunii Europene.
Un default prematur al Greciei era privit ca un eveniment care ar putea agrava criza financiară, ceea ce a determinat Fondul Monetar Internaţional să îşi modifice regulile astfel încât să continue să sprijine statele în cazul cărora pericolul de propagare a problemelor la nivel internaţional şi de a provoca efecte sistemice era mare, chiar dacă exista pericolul ca datoria acestora să nu fie sustenabilă.
În prezent, imaginea s-a schimbat. Teama de prăbuşirea zonei euro a dispărut şi restructurarea datoriilor Greciei din 2012 a arătat că riscul de contagiune putea fi gestionat.
Când vine vorba de salvarea băncilor, cazul Hypo Austria nu a fost atât de premeditat pe cât ar putea părea. Mai degrabă, autorităţile au mers pe principiul reducerii pe cât posibil a implicării contribuabililor atunci când băncile întâmpină probleme, care este garantat de regulile introduse după criză în Europa.
„Merg în aceeşi direcţie ca şi iniţiativa FMI. Este vorba despre încercarea de a găsi o soluţie mai eficientă atunci când debitorii pierd accesul la pieţele financiare sau sunt în imposibilitatea de a efectua plăţile aferente datoriei“, spune Alistair Wilson, analist de credit la Moody’s.
Abordarea europeană este în ton cu cea din restul lumii, existând o înţelegere globală de a lăsa greul pe seama băncilor considerate „prea mari pentru a da faliment“. Restructurarea datoriilor poate fi o problemă diferită la nivel european. Banca Centrală Europeană este mai puţin dispusă decât băncile centrale din SUA şi Marea Britatnie să folosească metode care duc la inflaţie, cum este relaxarea cantitativă, pentru a înlătura efectele rămase ale crizei din 2007.
Restructurări mai frecvente ar putea determina investitorii să ceară randamente mai mari. Până acum sunt semne slabe care să sugereze acest lucru. În Europa, ca peste tot, ratele scăzute de dobândă oficiale au obligat investitorii să se îndrepte spre active mai riscante. Dar costurile mai mari de împrumut nu sunt inevitabile dacă se adoptă o abordare mai realistă a problemelor legate de problema datoriilor pentru a întări economiile.