Surpriză: Petre Szel revine la SIF Muntenia în consiliul reprezentanţilor acţionarilor

Autor: Andrei Cîrchelan 27.06.2014
Petre Szel, fostul conducător al SAI Muntenia Invest, administrator al SIF Muntenia, care şi-a dat demisia anul trecut, a revenit în Consiliul Repre­zentanţilor Acţionarilor (CRA) la SIF Muntenia (SIF 4), după ce omul de afaceri Gheorghe Iaciu a ieşit din acţionariatul firmei determinând o schimbare a structurii de conducere.
 
Noul Consiliu al SIF Muntenia a fost aprobat în 26 iunie, într-o formă în care şapte din cei 11 membri ai vechiului consiliu au fost în­locuiţi după ce struc­tura acţio­na­riatului SIF 4 s-a schimbat pu­ternic în ul­tima perioadă.
 
Printre mem­­brii nou-in­traţi se numără Petre Pavel Szel, care a condus SAI Muntenia, societatea care ad­ministrează ac­ti­vele de un mi­liard de lei ale SIF Muntenia.
 
Acesta a fost timp de două de­cenii şef la SIF Muntenia şi s-a opus schimbărilor făcute de Iaciu.
 
Revocarea CRA a fost propusă de SIF Banat-Cri­şana (SIF1), condusă de Dragoş Bîlteanu, care a fost numit în consiliul reprezentanţilor.