Creditele în lei cresc, dar nu acoperă scăderea celor în valută. Semnalul de alarmă: economisirea nu mai creşte

Autor: Ciprian Botea 27.06.2014

Creditul în lei pentru populaţie şi firme a crescut cu 7% în luna mai faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, iar stocul total de finanţări s-a apropiat de nivelul de 90 mld. lei, pe fondul accelerării vânzărilor de credite ipotecare şi de consum. Comparativ cu luna anterioară, creşterea este de 1,2% sau echivalentul a peste un miliard de lei, potrivit datelor BNR.



La nivel agregat, creditul pri­vat a scăzut însă cu 2% în termeni nominali faţă de luna mai 2013, până la 217 miliarde de lei, în condiţiile în care creditarea în valută se prăbuşeşte. Soldul finanţărilor acordate în euro sau alte valute a ajuns la 28,9 mld. euro (echivalentul a 127 mld. lei).

Creditarea în lei a accelerat vizibil în ultimele luni, de la un ritm anual de creştere de circa 2% la începutul lui 2014, în condiţiile reducerii dobânzilor şi a restricţiilor impuse la vânzarea de credite în valută. Dobânzile la creditele de consum în lei tind spre 10%, după ce anul trecut creditele corporate şi cele ipotecare au ajuns, de asemenea, la rate de o singură cifră.

Ieftinirea creditelor în lei a venit pe fondul reducerii dobânzii de politică monetară a BNR în a doua jumătate a anului trecut şi la începutul acestui an, de la 5,25% pe an la 3,5% pe an. BNR a oprit procesul de reducere a dobânzii-cheie, dar este de aşteptat să injecteze lichiditate în piaţă prin reducerea nivelului rezervelor minime obligatorii.

„O reducere a rezervelor minime obli­gatorii la pasivele în lei este posibilă chiar la şedinţa de politică monetară de săp­tămâna viitoare, în condiţiile în care cre­ditarea în lei accelerează şi băncile au nevoie de lichiditate suplimentară. Do­bânda-cheie ar putea fi redusă la fi­nalul anului dacă presiunile inflaţio­niste ră­mân la un nivel redus“, consideră ana­liştii BCR, cea mai mare bancă locală.

Creditul în lei acordat populaţiei a avut cel mai mare ritm de creştere luna trecută, în condiţiile în care în lunile anterioare creditul corporate susţinuse creşterea componentei în lei. Creditul de retail în lei a crescut cu 7,4%, iar creditul corporate înregistrat un avans de 6,7%. Bancherii se plâng că nu găsesc proiecte corporate foarte mari pe care să le finanţeze şi că firmele nu au curaj să se împrumute pentru a face investiţii în ciuda revigorării economiei.

Accelerarea ritmului de creştere a cre­ditului de retail fusese vizibilă încă din lunile martie şi aprilie, când finanţă­rile de consum în monedă locală au reuşit să treacă pe plus lună la lună după un declin prelungit de aproape doi ani. Stocul total a revenit peste pragul de 23 mld. lei începând din luna martie.

Totodată, creditul ipotecar susţinut de vânzările prin programul Prima casă a ac­ce­lerat ritmul de creştere şi a ajuns la un stoc total de aproape 5 mld. lei. Pro­gra­mul Prima casă, prin care s-au vân­dut ma­joritatea creditelor ipotecare în pe­rioa­da de criză, a trecut din luna au­gust 2013 la varianta de finanţare exclusiv în lei.

Pe componenta în valută, cea mai abruptă scădere (de 10% an la an) a fost înregistrată de stocul finanţărilor corpo­rate. Creditele pentru persoane fizice au scăzut, în acelaşi timp, cu 5,4%.

Rămâne de văzut din ce vor susţine bancherii creşterea viitoare a creditului în lei, în condiţiile în care ritmul anual de creştere a economisirii a încenit la sub 7%. Comparativ cu luna anterioa­ră, depozitele populaţiei şi companiilor au stagnat la 215 miliarde de lei.