Anomalia statistică a şomajului: De ce are România o rată a şomajului de 7% şi Spania de 26% când în ambele doar unu din trei locuitori lucrează

România are o rată a şomajului de doar 7% la o populaţie de 20 de mili­oane de persoane din care 6 milioane lucrează cu sau fără forme legale, în timp ce în Spania şomajul este de 26%, în contextul în care aproape o treime din popu­laţia Spa­niei (14 din 46 de milioane de persoane) are statut de salariat.

În Polonia, unde tot 31% din popu­laţia stabilă lucrează, şomajul este de peste 10%, în timp ce în Italia, care are o rată mai mică a populaţiei angajate, de 28% din totalul locuitorilor, şomajul depăşeşte 12%, potrivit datelor cen­tralizate de ZF pe baza informaţiilor din 2013 publicate de Eurostat. Cum se explică şomajul scăzut din România, care cuprinde doar 700.000 de oameni, în contextul în care 2,6 milioane de persoane apte de muncă nu sunt nici şomeri, dar nici salariaţi?

„Criza a făcut ca mulţi oameni să re­nunţe să îşi mai caute un loc de mun­că, iar această situaţie i-a scos şi din ca­te­goria salariaţilor, dar şi din categoria şomerilor, de aceea şomajul este scăzut în statistici. Însă aceste statistici sunt în­şelătoare, rata şomajului este scăzută pentru că mulţi oameni lucrează în agricultura de subzistenţă, abia îşi duc traiul de pe o zi pe alta, lucrează o bucată de pământ sau au o grădină. În ritmul ăsta, în care oa­menii stau acasă pentru că nu au unde să lucreze, pare că ne întoarcem în Evul Mediu“, a explicat analistul economic Aurelian Do­chia.

Bogdan Hossu, liderul confedera­ţiei sindicale Cartel Alfa, ex­plică situa­ţia prin faptul că „cei care sunt înregis­traţi ca şomeri şi nu mai primesc indemnizaţie sunt ra­diaţi după şase luni din registrul de şo­meri dacă în acest interval nu trec cel pu­ţin o dată pe la agenţia pentru ocupare.“

România este o anomalie în faţa că­reia toţi guvernanţii în­chid ochii pentru a avea pace socială: 3 milioane de anga­ja­ţi cu forme legale de la privat susţin din taxe salariile a 1,2 milioane de bugetari, pensiile a peste 5 milioane de per­soane şi plăţile pentru ajutoare sociale. Şi, paradoxal, salariul mediu la stat e mai mare decât cel din privat.

Rezultatele publicate în această săptămână de către INS în „Cer­-cetarea statistică asupra forţei de muncă în gospodării (AMIGO)“ pentru primul trimestru al acestui an au readus în atenţie structura de piramidă inversată pe care se bazează economia româ­nească: într-o ţară cu o populaţie de 20 de milioane de persoane din care aproape jumătate (9 milioane) sunt apte de muncă, numărul de salariaţi care lucrează legal este de puţin peste 4 milioane, iar alte 2 milioane sunt angajaţi „la negru“, nu îşi plătesc contribuţiile nici la pensie, nici la sănătate şi nici la şomaj.

Pe lângă aceştia, Bogdan Hossu, liderul confederaţiei sindicale „Cartel Alfa“, a mai spus că „există aproximativ trei milioane care fac parte din populaţia activă care intră în diverse categorii: patroni (nesalarizaţi), lucrători pe cont propriu, liber profesionişti, lucrători familiali sau agricultori“.

„Rata şomajului este o capcană statistică în măsura în care definiţia nu este prea bine înţeleasă şi apare o discrepanţă semni­ficativă între amploarea fenomenului lipsei locurilor de muncă şi numărul relativ mic de şomeri înregistraţi“, mai spune Hossu.

În Germania, la o populaţie de 80 de mili­oane de persoane din care jumătate sunt apte de muncă (39,5 milioane de oameni), ca angajaţi sunt înregistrate peste 35 de milioane de per­soane, ceea ce înseamnă că rata de angajabilitate este de 44%, cea mai mare din Uniunea Eu­ropeană. „Există şi diferenţe de natură culturală, în sudul Europei, dar se aplică şi în cazul României, tinerii preferă să fie întreţinuţi de părinţi încă un an sau doi până îşi găsesc un loc de muncă conform aşteptărilor. În Germania însă, tinerii ştiu de pe băncile şcolii locul în care vor lucra imediat după absolvire, pentru că sistemul lor educaţional este axat pe pregătirea profesională a tinerilor conform nevoilor din eco­nomie. Iar multe ţări încearcă să copieze acest model“, a mai spus analistul economic Au­relian Dochia, managing director al firmei Concept – Economic and Business Consulting. În schimb, spune el, dacă în Germania tinerii nu pierd timpul după absolvire pentru căutarea unui loc de muncă, în Spania absolvenţilor le este foarte greu să se angajeze pentru că populaţia deja salariată nu poate fi concediată foarte uşor din cauza legilor care îi protejează de acest pericol.

În Spania, rata şomajului în rândul tinerilor a fost de 40% în 2013, dublă faţă de cea la nivel naţional, potrivit Eurostat. Spaniolii tineri îşi găsesc cu greu un loc de muncă din cauză că salariaţii mai vârstnici sunt greu de restructurat ca urmare a politicilor de protecţie socială. AFP/Mediafax Foto

„Problema de fond este că foarte puţini locuitori sunt contribuabili“

Întrebaţi de ZF despre diferenţa dintre populaţia aptă de muncă şi numărul de salariaţi raportaţi în buletinele lunare (de 4,3 milioane de persoane) şi şomajul scăzut de 7%, reprezen­tanţii Institutului Naţional de Statistică, instituţia care calculează aceste date conform stan­dardelor internaţionale şi care le raportează la Eurostat, au răspuns:

„Numărul de 4,3 milioane de salariaţi provine din cercetarea lunară privind câştigurile salariale, care nu cuprinde numărul salariaţilor din unităţile mici cu mai puţin de 4 salariaţi şi nici forţele armate sau cei asimilaţi acestora şi are sferă de cuprindere şi perioadă de referinţă diferite faţă de Ancheta forţei de muncă în gospodării“, au transmis reprezentanţii INS.

Cea mai gravă problemă este că, dintre cei 4,3 milioane de angajaţi care lucrează legal, un sfert sunt bugetari, astfel că taxele plătite de cei de la privat întreţin atât angajaţii de la stat, cât şi pensiile a 5,3 milioane de persoane şi diversele ajutoare sociale acordate de stat, plătite din încasările contribuţiilor „privaţilor“ la buget. „Numărul de persoane înregistrate ca şomeri (aproximativ 730.000) se calculează ca procent raportat la totalul populaţiei active, indiferent dacă o parte din această populaţie activă fie lucrează la negru, fie este plecată din ţară. Pe românii plecaţi din ţară temporar la muncă nu-i regăsim în sistem dacă nu sunt plecaţi prin intermediul agenţiilor de ocupare. Practic, numărul de salariaţi raportat în buletinele lunare (4,3 milioane) reprezintă salariaţii înregistraţi oficial cu contracte de muncă (înregistraţi în Revisal sau salariaţi bugetari). Problema de fond o constituie faptul că doar aceştia sunt contribuabili la sistem, ceea ce reprezintă extrem de puţin raportat la totalul populaţiei“, a adăugat Bogdan Hossu de la Cartel Alfa.

El a mai spus că există o diferenţă de aproximativ două milioane între numărul de persoane care se declară într-un raport/acord de muncă şi numărul oficial de contracte de muncă raportat de buletinele statistice, iar concluzia ar fi că în jur de două milioane de români lucrează într-o formă sau alta la negru.

De ce avem două rate ale şomajului

În prezent, în România există două rate ale şomajului, una calculată de INS şi una calculată de Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM). INS calculează şomajul pe baza datelor culese din anchetele făcute în gospodării şi include şi persoanele cu vârsta cuprinsă între 15 şi 74 de ani care îndeplinesc simultan 3 condiţii: nu au loc de muncă, sunt disponibile să înceapă lucrul în următoarele două săptămâni şi s-au aflat în căutare activă a unui loc de muncă în decursul ultimelor patru săptămâni la momentul realizării anchetei.

Cealalată rată a şomajului din România, publicată de ANOFM, este calculată exclusiv pe baza declaraţiilor făcute de şomeri la agenţiile pentru ocupare, care pot primi sau nu indemnizaţie de şomaj. 

Între cele două rate ale şomajului există o diferenţă de 2-3 puncte procentuale în fiecare lună (rata ANOFM fiind mai mică), ceea ce se transpune într-un număr lunar de 200.000 – 300.000 de şomeri “ascunşi“ (care vor să lucreze, dar care nu se înregistrează la ANOFM), număr care rezultă numai din diferenţe de metodologii de calcul.

„Oamenii au ieşit din evidenţele oficiilor pentru şomaj, mulţi nu s-au încadrat, a trecut mai bine de un an de zile de când au tot încercat să se angajeze şi de aceea nu mai au nici statut de angajat, nici de şomer, stau acasă pentru că nu au unde să lucreze“, a spus doctorul în economie Adina Mihăilescu, care lucrează în cadrul Institutului de Cercetare a Calităţii Vieţii al Academiei Române.

Ea a mai precizat că o problemă mai mare există în rândul tinerilor, cea mai ridicată rată a şomajului fiind în rândul tinerilor cu vârste cuprinse între 18 şi 25 de ani care au terminat şcoala şi care vor să se angajeze.

„Mulţi tineri lucrează în «probe» la angajatori, dar nu sunt angajaţi pentru că este prea mare povara fiscală, iar aceştia sunt rulaţi în economie şi în statistici pentru că nu au contracte de muncă, nu iau nici şomaj şi nici nu mai sunt în evidenţele şcolii“, a mai spus Mihăilescu.

O altă observaţie este, potrivit lui Bogdan Hossu, că gradul de ocupare mult mai mare din alte state arată şi faptul că în România instituţiile statului menite să combată evaziunea fiscală de pe piaţa muncii nu funcţionează. Potrivit estimărilor Consiliului Fiscal, evaziunea fiscală din piaţa muncii costă anual statul circa 4 mi­liarde de euro.