Taxa de cogenerare va fi redusă de la 1 iulie cu aproape jumătate

Autor: Carol Dan 01.07.2014

"Se aprobă contribuţia pentru cogenerarea de înaltă eficienţă la o valoare de 0,0096 lei/kWh, exclusiv TVA", potrivit ordinului şefului ANRE, Niculae Havrileţ.

Taxa este percepută în baza unei directive europene, cu scopul de a sprijini investiţiile în tehnologiile mult mai eficiente de producere a energiei, şi a fost autorizată de Comisia Europeană în 2010.

Valoarea contribuţiei pentru cogenerare a fost anul trecut de 0,0231 lei/kWh, iar în acest an a fost redusă cu 20,4%, la 0,01838 lei/kWh. Această scădere s-a reflectat în facturile consumatorilor printr-o diminuare de 4 lei a valorii bonusului, de la 21 la 17 lei.

Tot din 1 iulie, exporturile de energie electrică din România vor fi scutite de plata taxei de cogenerare, pentru a stimula vânzarea de energie către alte state.

De această taxă beneficiază 37 de companii. ANRE a propus Guvernului în octombrie anul trecut să reducă spijinul acordat pentru un sfert dintre producătorii energie şi căldură în cogenerare, întrucât a constatat că aceştia au benificiat de un ajutor prea mare.