Synergizer va implementa soluţia de management CAS CRM pentru Titan Mar

Autor: Ioana Nita 02.07.2014

Compania locală Synergizer Business Solutions, specializată în implementarea de soluţii software de business, a încheiat un parteneriat cu Titan Mar, controlată de fostul ministru al economiei Adriean Videanu, pentru furnizarea soluţiei de management al relaţiei cu clienţii CAS CRM.

„Soluţia software urmează să gestioneze activităţile departamentelor de vânzări, marketing, comercial, producţie şi servicii”, a precizat Andrei Zincenco, CEO al companiei Synergizer. El a adăugat că soluţia CAS CRM va fi utilizată şi de management prin emiterea de rapoarte şi monitorizarea activităţilor angajaţilor la nivel de departament. Niciuna dintre companii nu a oferit detalii despre valoarea contractului. CAS CRM, soluţie furnizată de compania germană cu acelaşi nume, se va integra cu sistemul ERP (Enterprise Resource Planning) folosit de Titan Mar şi va putea fi accesată şi de pe dispozitive mobile.

Soluţia va putea fi utilizată de smartphone sau tabletă, prin intermediul aplicaţiilor dezvoltate pentru sistemele de operare Android, iOS, Windows 8 şi BlackBerry. Titan Mar, care împreună cu producătorul Marmosim are afaceri anuale de circa 20 de milioane de euro şi deţine o cotă de piaţă de 30% în industria de piatră naturală, a ales soluţia CAS CRM luând în considerare mai multe caracteristici ale acesteia.

„Am ţinut cont de pachetele de servicii componente ale soluţiei, printre care se numără CRM Mobile, modulul de Business Intelligence, modulul de Marketing, modulul de Project Management, precum şi de capacitatea programului de a fi personalizat pe specificul activităţii”, a menţionat Mioriţa Videanu, director general al Titan Mar. Proiectul se va implementa în aproximativ de 3 luni de la începerea analizei până la utilizarea efectivă a soluţiei. Printre clienţii Synergizer se numără şi Adceco, RINF, Onduline, GfK, Rosegur, Karelia, Alewijnse sau Burda.