Guvernatorul BNR vrea creditarea în teritoriul pozitiv şi le dă băncilor 500 mil. €

Autor: Claudia Medrega 02.07.2014

BNR a decis să le dea înapoi băncilor 500 mil. euro, prin reducerea rezervelor minime obligatorii la valută de la 18% la 16%, cu speranţa că o parte din bani va lua calea creditelor în euro şi creditarea va reveni, în sfârşit, în teritoriul pozitiv.

Guvernatorul BNR Mugur Isărescu nu pare să fie deranjat de reluarea creditării în valută, atâta timp cât împrumuturile vor ajunge la debitori care nu sunt expuşi la riscul valutar. De la începutul anului, BNR a eliberat aproximativ 900 mil. euro băncilor prin ajustarea RMO la valută.

„Scăderea creditului în valută este semnificativ, putem vorbi chiar de o contracţie. Deci nu ne deranjează în aceste condiţii creditarea în valută dacă se adresează debitorilor existenţi sau viitori care nu sunt expuşi riscului valutar, exportatori sau investitori străini. Încetinirea scăderii creditului în valută în aceste condiţii cred că nu este un lucru rău. Ne va ajuta să ajungem cu datele privind creditul total, lei şi valută, pe teren pozitiv“, a declarat Isărescu.