Rogojel – fotografia unui univers altfel/ de Călin Hentea

Probabil că dacă Lucian Muntean, artist fotograf şi pictor (n. 1974, Sighişoara), nu ar fi avut oarece obârşii (bunicii) în Rogojel, n-am fi auzit de numele acestui sat greu accesibil din Munţii Apuseni. Dar soarta a vrut ca acest tânăr şi sensibil fotograf, cu ochi adânci şi zâmbet generos, să se tragă din aceste locuri şi astfel să poată sta destulă vreme printre acei oameni încât să pătrundă în câteva secvenţe din cotidianul lor pentru a ni le oferi apoi nouă, orăşenilor cu laptopuri şi hipermarketuri. Astfel a rezultat expoziţia „Rogojel – tradiţii în tranziţie”, deschisă în Şura Bancu din Muzeul Naţional al satului Dimitrie Gusti până pe 20 iulie, cu scopul, mărturisit de autor, de a arăta cum evoluează viaţa localnicilor din Rogojel în pragul aderării României la Uniunea Europeană. Aici s-au păstrat aproape nealterate atât tradiţiile, cât şi proprietăţile, deoarece zona nu a fost afectată de colectivizare în perioada comunistă. Astfel, munca câmpului, păstoritul, cositul fânului sau munca în pădure după lemne, ori culesul ciupercilor, pălinca şi tăiatul porcului sunt ipostaze din viaţa de zi cu zi a localnicilor din Rogojel.

Faptul că cele 40 de fotografii au fost imprimate pe hârtie fabricată manual în „Atelierul de Carte”, de către Răzvan Supuran, aduce un plus de autenticitate acestor lucrări atârnate cu sfoară în şura unde nu este voie să se bată nici un cui, dar în care se simt şi mirosul de fân, şi cel de lemn vechi. Începând din anul 2000, Lucian Muntean, membru fondator al revistei de artă MODERNISM.ro, a poposit de mai multe ori, şi înainte, şi după 1 ianuarie 2007, în Rogojel, a vorbit, a mâncat, a băut, a dormit printre săteni, atât la veselie, cât şi la supărare sau la muncă, dar graniţa trasată de acel moment emblematic în istoria României nu se simte deloc în fotografii. Pentru că Lucian fotografiază mult cu inima, despre lucrările sale este greu de hotărât dacă sunt mai mult antropologice sau artistice. Chiar şi atunci când oamenii din Rogojel ştiu că sunt fotografiaţi şi chiar privesc spre aparat, în privirea lor se citesc încrederea şi prietenia ce o resimt faţă de cel ce dă click pe chipul lor. Peisajele ambientale de iarnă sau de vară, la fel cu naturile moarte (porcul opărit, de exemplu), dincolo de bucuria cromatică pe care o creează, transmit aceeaşi vitalitate puternică şi nepoluată de viruşii globalizării ce transpare din portretele rogojenilor mai tineri sau mai bătrâiori.

După vernisajul expoziţiei din ajun de praznicul Sfinţilor Petru şi Pavel (oare cum or prăznui rogojenii în timpul ăsta?), ce a fost onorată de criticul şi colecţionarul de artă Radu Boroianu, m-am mai plimbat o vreme printre aleile Muzeului Satului forfotind de turişti şi bucureşteni, dar ajuns acasă nu m-am putut abţine să caut pe net sau prin albumele şi cărţile mele poştale fotografiile la fel de antropologic-artistice din lumea satului interbelic făcute de bucureşteanul Josif Berman, sibianul Emil Fischer sau nemţeanul Adolph A. Chevalier. Nu aveam de gând să fac nicio comparaţie stilistică cu lucrările lui Lucian Muntean, să stabilesc vreo ierarhie sau să formulez vreo doctă continuitate plastică, dar trebuia să reprivesc rădăcinile entuziasmului fotoreportericesc şi ale reveriilor poetice ce au bântuit sufletele şi mintea acestor artişti cu atâta înţelegere şi simţire pentru lumea satului românesc.