Îndopate de lichiditate şi acoperite de BNR, de-abia după cinci ani băncile au ajuns să scoată cadavrele din bilanţuri la suprafaţă. Dar acest cost a fost plătit de economie şi clienţi

Autor: Cristian Hostiuc 06.07.2014

Sistemul bancar ar fi trebuit să fie în fruntea relansării economiei după criză. Dar din păcate este exact pe dos. De-abia acum băncile sunt forţate să îşi recunoască cadavrele din bilanţurile lor, iar companiile şi populaţia, clienţii buni, plătesc pentru acest lucru, pentru nerestructurarea băncilor timp de patru ani şi acoperă de la ei creditele neperformante ale băncilor.  

Timp de patru-cinci ani, bancherii şi-au ascuns creditele neperformante pe unde au putut, cu ajutorul BNR, dar şi al FMI, ceea ce a dus ca în final nota de plată să fie plătită de economie. Nu numai că a fost nevoie de împrumutul de la FMI de 20 de miliarde de euro din 2009, dar nota de plată se ridică acum la încă câteva miliarde de euro pentru creditele neperformante. Acum două luni, Banca Naţională, probabil cu spatele la zid şi săturându-se să fie arătată cu degetul că România este pe locul trei în Europa la credite neperformante, după Grecia şi Slovenia, a făcut ceea ce trebuia să facă în mod activ lună de lună din 2010 încoace. Să oblige băncile să îşi recunoască creditele neperformante şi să plătească pentru acest lucru. Dar nu din banii clienţilor buni, ci din banii acţionarilor. 

Zeci de terenuri din Capitală şi de la munte, pe lista celor mai scumpe active executate silit. Cele mai scumpe cinci active scoase la vânzare pe site-urile proprii ale BCR, BRD, Transilvania şi Raiffeisen valorează 50 de milioane de euro

Timp de cinci ani, bancherii au avut un respiro prin care au putut să îşi constituie provizioane pentru creditele neperformante. Spre exemplu, la un credit de consum, cu un cost de 9-15% pe an, să ştiţi că cel puţin trei puncte procentuale reprezintă costul pentru provizioane, adică ce îşi recuperează o bancă din creditele date anterior care au devenit neperformante. 

Topul celor mai mari pierderi ale firmelor, îngroşat de bănci şi companii de asigurări

Banca Naţională s-a asigurat în toţi aceşti ani de criză că băncile au lichiditate şi solvabilitate suficientă pentru a nu avea probleme. Dar doar atât. BNR ar spune că nu este treaba ei să se asigure că băncile sunt principalul motor de finanţare şi susţinere al economiei. Din cauza acestui lucru bancherii nu s-au mai uitat înainte, băncile-mamă au retras din liniile de finanţare cât au putut, iar economia a rămas fără un motor. Nu ştiu cum ar putea să răspundă Banca Naţională sau guvernatorul Mugur Isărescu la întrebarea: De ce sistemul bancar românesc s-a întors în timp, gradul de intermediere financiară fiind la un nivel mai scăzut decât înainte de intrarea în UE în 2007. Dacă în 2007, România avea un grad de intermediere financiară - active bancare raportate la PIB de 60%, iar în 2009 a ajuns la 67%, în 2013 gradul de intermediere s-a prăbuşit la 57%, ceea ce este dramatic. 

Paradoxal: cu toate că băncile străine controlează piaţa locală, distanţa faţă de zona euro creşte, nu scade. Sistemul bancar se întoarce în timp, înainte de aderarea la Uniunea Europeană

Dacă sistemul bancar nu finanţează economia, atunci cum să crească România? Numai pe baza finanţărilor date de multinaţionale sau pe baza banilor “la sacoşă“ care intră în companii? În acest moment, sistemul bancar românesc, unde atât băncile, cât şi Banca Naţională au pierdut bani în 2013, este piatra de moară care atârnă la gâtul economiei şi care o scufundă prin costurile de împrumut şi politicile restrictive de acordare a creditelor. 

Degeaba sistemul bancar este îndopat cu lichiditate, iar solvabilitatea este în parametri, dacă banii nu se duc în economie şi se plimbă doar între bănci, BNR şi stat. 

Vineri, acţiunile Erste s-au prăbuşit cu 16% după ce grupul austriac a anunţat un cost al riscului pe România la BCR de 800 de milioane de euro. “În urma recomandărilor Băncii Naţionale, BCR a decis constituirea de provizioane suplimentare aferente portofoliului de credite neperformante. În contextul acestor măsuri, costurile cu riscul sunt anticipate a depăşi semnificativ rezultatul operaţional în anul 2014“, se spune în anunţul BCR. Într-o traducere liberă, BCR, ca de altfel aproape toate băncile din sistem, şi-a ascuns cadavrele în bilanţ de-a lungul celor cinci ani, în speranţa că nimeni nu le va descoperi. Până la urmă au ieşit la suprafaţă, iar costurile sunt destul de ridicate. Asta nu ar fi o problemă, pentru că în economii deschise, aceste lucruri se petrec curent. Problema este că această curăţenie apare târziu, după cinci ani, iar nota de plată o plăteşte economia. 

Acţiunile Erste scad cu 15% la bursă după ce banca austriacă a anunţat o majorare a costului riscului de credit cu 700 milioane de euro

BCR, făcând parte din grupul Erste, care este listat la bursă, trebuie să anunţe această curăţare a bilanţului. Dar sunt multe alte bănci care nu vor anunţa acest lucru, cu toate că şi la ele este aceeaşi situaţie. 

“Vulturii“ de credite neperformante estimează că vor ieşi la suprafaţă până la finalul anului cel puţin 3-4 miliarde de euro de NPL-uri (non-performing loans). 

Dacă tot acest proces de curăţenie ar fi fost început din 2010, sistemul bancar românesc ar fi fost acum principalul susţinător al revenirii economiei, nu piatra de moară. Dacă BNR nu ar fi uitat experienţa anilor '90, atunci când statul român a acoperit din buget credite neperformante de trei miliarde de dolari, poate că sistemul bancar nu ar pierde sânge ca acum, iar gradul de intermediere financiară nu s-ar fi prăbuşit. Este o dezamăgire totală din punctul de vedere al administrării unui sistem bancar faptul că intermedierea financiară a scăzut când România a ajuns în Uniunea Europeană şi când are un sistem bancar care este controlat în proporţie de 80% de băncile străine, europene.