Nota de plată a curăţeniei sistemului bancar se anunţă usturătoare: Erste a anunţat că BCR reintră pe pierdere

Autor: Razvan Voican 07.07.2014

Pentru al şaselea an la rând economia va fi trasă în jos de băncile care nu le-au dat nicio şansă multor clienţi loviţi de criză.



Grupul austriac Erste, care controlează cea mai mare bancă de pe pia­ţă, a readus Româ­nia pe radarul de risc al investitorilor şi analiştilor după ce a anunţat la sfârşitul săptămânii trecute că BCR va reintra pe pierdere, iar în­tre­gul grup va închide anul cu un re­zul­tat negativ record de până la 1,6 mld. euro.

Anunţul Erste contrazice brutal ima­ginea generală a unei economii ieşi­te din criză, care prinde avânt şi tocmai se bucura de o percepţie externă fa­vora­bilă, şi vine să spună că princi­pa­lul creditor din sistem tot nu este pregătit să-şi reia rolul de finanţator, având de suportat alte şi alte costuri cu neperfor­mantele care vor depăşi „considerabil“ rezultatul operaţional pe anul în curs.

Erste Group a pierdut vineri peste 1,6 mld. euro din valoarea de piaţă pe bursa de la Viena în urma şocului creat în rândul investitorilor, iar concurenţii de la Raiffeisen au încercat să se ferească de contaminare anunţând că filiala locală va avea profit şi în 2014, ca pe tot parcursul crizei.

Erste afirmă că a luat decizia de a trece la un amplu proces de curăţenie a portofoliului în urma indicaţiilor BNR care vrea reducerea rapidă a ratei creditelor neperformante din sistem în contextul exerciţiului de evaluare a calităţii activelor derulat de Banca Centrală Europeană.

Totuşi, BCR raporta deja un grad de acoperire a neperformantelor cu provizioane de peste 60% catalogat drept confortabil.

„Urmând recomandările menţio­na­te prin provizionare adecvată în trimes­trele următoare, BCR se aşteap­tă ca rezultatul operaţional aferent anului 2014 să fie depăşit considerabil de costurile cu riscul. Aceste măsuri vor per­mite băncii să rezolve porto­foliul istoric de credite neperfor­mante într-un interval mult mai scurt decât cel asumat prin strategia iniţială de redresare (2013 – 2017), precum şi să îmbunătăţească semnificativ calitatea bilanţului şi performanţa financiară în perioada imediat următoare“, afirmă reprezentanţii BCR.

Curăţarea balastului acumulat în sistemul bancar sub formă de credite proaste după cinci ani de criză se anunţă astfel foarte costisitoare, fiind de aşteptat ca şi alte bănci cu rate ale creditelor neperformante peste media sistemului (care se stabilizase la 22,2% în aprilie) să înregistreze pierderi şi să aibă nevoie eventual de capital supli­mentar. Solvabilitatea sistemului era în martie de 16,3%.

Citiţi în continuare pe ZF Corporate:

- declaraţia lui Tomas Spurny despre impactul implementării mă­surilor BNR asupra BCR

- evoluţia afacerilor BCR în criză, estimările lui Andreas Treichl privind evoluţia BCR în următorii ani 

- modificarea ţintelor de preţ pentru titlurile Erste la bursa de la Viena; reacţia CEO Raiffeisen Bank International dupa anunţul făcut de Erste