Marca Dacia este „responsabilă“ de creşterea grupului Renault în prima jumătate a anului

Autor: Bogdan Alecu 08.07.2014
Marca Dacia a susţinut creşterea cu 5% a vânzărilor grupului Renault la nivel mon­dial în prima jumătate a acestui an, la 1,37 de milioane de maşini şi comerciale uşoare.
 
„În prima jumătate a anului, vânzările mărcii Renault au crescut datorită mo­de­lelor Clio şi Captur. De asemenea, marca Dacia a înregistrat cea mai mare creştere din regiune. Ca rezultat, Renault a reuşit să reducă impactul scăderii pe cele mai mari pieţe emergente şi menţine ritmul de creştere“, a declarat Jerom Stoll, chief performance officer şi vicepreşedinte executiv al grupului Renault, responsabil de vânzări şi marketing.
 
WikiZF: Profilul companiei Automobile-Dacia S.A.
 
La nivel european Dacia înregistrează creşteri de două cifre pe cele mai mari pieţe ale sale, în timp ce Marea Britanie a urcat chiar pe locul cinci după ce a terminat anul trecut pe nouă. Vânzările Dacia la nivel mondial au urcat cu 24% în primul semestru al acestui an faţă de perioada similară a anului trecut, la 263.110 vehicule.