Transilvania Construcţii a numit un nou membru în CA după demisia lui Adrian Crivii

Autor: Ioana Tudor 08.07.2014

Compania Transilvania Construcţii (simbol bursier COTR), una dintre cele mai importante firme de construcţii din Transilvania, l-a numit în funcţia de membru al Consiliului de Administraţie al companiei pe Alin Sorin Fetiţă, înlocuindu-l astfel pe Adrian Crivii, care şi-a dat demisia, potrivit unei notificări remise de societate bursei de la Bucureşti.

Reprezentanţii companiei nu au precizat motivele plecării lui Crivii din Consiliul de Administraţie al Transilvania Construcţii. Compania a raportat un profit net de 2,7 milioane lei (0,6 mil. euro) pentru anul trecut, în creştere de la 2,1 mil. lei (0,47 mil. euro) în 2012.

Cele mai recente tranzacţii cu acţiunile Transilvania Construcţii s-au realizat pe 2 iulie, la preţul de 51,95 lei/titlu, cu 3,38% peste închiderea din şedinţa precedentă. La acest preţ firma de construcţii are o capitalizare bursieră de 49,1 milioane de lei (11,2 mil. euro).