Fondul Proprietatea accelerează spre lichidare. Ce va face cu banii din vânzarea acţiunilor Transelectrica

Autor: Roxana Pricop 09.07.2014

Fondul a scos la vânzare pachetul de 13,5% din acţiunile Transelectrica (TEL), evaluat la 231 milioane de lei (53 milioane de euro). Lichidităţile din conturile fondului ar urca astfel la aproape 2 miliarde de lei.

Acţiunile Transelectrica, operatorul reţelei naţionale de transport energie, au scăzut cu până la 5% în şedinţa de ieri, la un preţ de 22,2 lei/titlu, după ce FP a anunţat marţi dimineaţă că are de gând să vândă până la 9,89 milioane de acţiuni Transelectrica în cadrul unui plasament privat accelerat.

WikiZF: Profilul companiei Fondul Proprietatea

Tranzacţia vizează întreaga participaţie deţinută de fond, de 13,49% din capitalul Transelectrica. La preţul de luni, de 23,38 lei/acţiune, pachetul scos la vânzare valorează 231,2 mil. lei. Pe de al­tă parte, acţiunile FP au avansat uşor până la un preţ de 0,852 lei/titlu în şedinţa de ieri.

Fondul a început plasamentul privat ieri-di­mineaţă, potrivit unor surse din piaţă. Termenul de închidere este azi la ora 16.00, însă aş­teptările din piaţă sunt că fondul va reuşi să vândă acţiunile în prima zi de plasament.

Potrivit aceloraşi surse, preţul de vânzare s-ar situa în jurul valorii de 21 lei/acţiune, referinţă care ar presupune un discount de 10-11% faţă de preţul din piaţă, oferit de fond pentru ca investitorii să participe la plasament.