Cum comentează CTP discuţia dintre Ponta-Băsescu-Petrescu de la Palatul Cotroceni

Autor: Cristian Tudor POPESCU 15.07.2014

Caligula o prinde pe tânăra mireasă şi o abuzează scurt într-un ungher. Mirele vine să protesteze şi Caligula îl abuzează şi pe el, democratic, după care îi înfige în posterior o viorea.

Nu doar figura de împărat roman dement, din amurgul imperiului, a lui Traian Băsescu mi-a adus în minte scena asta din „Caligula”, cu Malcolm McDowell, dar şi cei doi abuzaţi la Cotroceni, Viorel şi ministruţa Harvard. Ce-au căutat acolo, cu lumânarea, mi-e imposibil să pricep.

Vedeti aici inregistrarea discuţiei dintre Băsescu, Ponta şi Petrescu. VIDEO

Dacă ai acceptat să mergi la Băsescu, şi nu singur, ci împreună cu ministrul de Finanţe, atunci mizezi, evident, pe argumentele zdrobitoare pe care le vei aduce în favoarea măsurii tale, reducerea CAS, ca să convingi publicul şi să câştigi electoral.

Dacă nu ai niciun argument solid, economic, cu cifre şi procente, atunci refuzi cu mândrie să te supui chemării la ordine din partea tiranului, aştepţi să n-o promulge, Parlamentul i-o mai dă o dată, şi gata.

Citiţi articolul integral pe www.gandul.info