Cu cele mai agresive sancţiuni de până acum, Washingtonul vrea să-i secătuiască pe ruşi de dolari

Autor: Bogdan Cojocaru 17.07.2014
Cu cele mai agresive sanc­ţiuni impuse până acum Rusiei Washingtonul a luat la ţintă jucătorii din categoria grea din industria financiară, energetică şi de apărare rusească blocându-le accesul la finan­ţare în dolari pe termen mediu şi lung în speranţa că astfel îşi vor secătui de dolari banca centrală şi prin interzicerea importurilor în cazul producătorilor de armament.

Sancţiunile, care nu afectează cu nimic activele acestor companii şi nu interzic firmelor ame­ricane să facă afaceri cu ele, au reuşit să sperie pie­ţele şi pe... americanii pasionaţi de arme. Ei nu vor mai avea pie­se noi de schimb pentru legendarele puşti de asalt Kalaşnicov.

Sancţiunile, impuse pentru că Moscova continuă să întreţină violenţele din Ucraina, ţintesc companii foarte apropiate preşedintelui rus Vladimir Putin şi aliaţilor săi – băncile Gazprom­bank, a treia ca mărime din ţară, şi VEB, agentul de plăţi al guvernului rus, şi al doilea mare producător de gaze naturale, Novatek, dar şi unor oameni de afaceri americani – cel mai mare producător de petrol din Rusia Rosneft.

De asemenea, sancţiunile vizează opt producători de armament printre care cel al puştilor de asalt Kalaşnikov. Practic, pedepsele blochează accesul afacerilor ruseşti la pieţele de acţiuni şi obligaţiuni americane pentru fi­nan­ţare cu scadenţe mai mari de 90 de zile, dar nu le obstrucţionează finanţa­rea pe termen scurt necesară operaţiunilor de zi cu zi, potrivit Thomson Reuters. Această strategie ar trebui să majoreze costurile de finanţare şi să evite lovituri directe date companiilor ruseşti, cu care unele mari grupuri americane precum Exxon Mobil au parteneriate ambi­ţioase.

Prudenţa cu care acţionează Washingtonul amin­teş­te de încercarea Statelor Unite de a obstrucţiona în anii ’80 construirea unui gazoduct sovietic care facilitează trans­portul de gaze din Siberia în Europa. Proiectul, unul dintre cele mai ample de acest fel de atunci, a în­vrăjbit Casa Albă cu statele europene şi chiar cu companiile americane, la început sancţionate pentru participarea cu capital şi tehnologie. Washing­to­nul a cedat sub presiunea companiilor.

În prezent, 38 de companii ruseşti sunt prezente pe pieţele americane, cele mai multe pe pieţe over-the-counter, unde tranzacţiile se fac direct între părţi fără supravegherea unei burse. Printre acestea figurează Mechel, cu activităţi în industria metalelor, operatorul aerian Aeroflot, produ­cătorul de gaze Gazprom, cel mai mare din lume, Gazprom Neft, al treilea mare producător de petrol din Rusia, compania de rafinare a petrolului Lukoil, Moscow City Telephone Network, Norilsk Nickel, Rostelecom şi Sberbank. Dintre aceste nume grele doar Mechel este listat pe o bursă de acţiuni. Trebuie menţionat însă că 26% din acţiunile Gazprom sunt controlate de deţinătorii de ADR-uri, titlurile prin care se pot lista în SUA companiile străine. Un oficial american a explicat că, în timp, sancţiunile vor afecta capacitatea companiilor de a se finanţa în dolari şi le vor forţa să se îndrepte spre banca centrală a Rusiei, care a vândut deja dolari pentru susţinerea rublei.

Bursele europene au deschis în scădere şedinţa de tranzacţionare de ieri, prima de după anunţarea sancţiunilor americane. Bursa de la Moscova a picat cu 2%, rubla s-a devalorizat şi randamentele obligaţiunilor ruseşti au crescut. Dacă Washingtonul ar interzice afacerile americanilor cu ruşii, lovitura ar fi mai grea pentru Moscova deoarece o treime din investitorii activi în Rusia sunt fonduri americane.

O altă treime sunt fonduri din Europa. Investitorii străini deţin 70% din acţiunile tranzacţionate pe bursele ruseşti. Cel mai mare dintre aceştia este fondul de pensii al guvernului Norvegiei.

Cât despre interzicerea importurilor de arme, unii dintre producătorii ruşi de Kalaşnikov au supravieţuit în ultimii ani doar pentru că au putut vinde în SUA, cel mai mare importator de arme mici de foc şi cea mai mare piaţă pentru arme civile.

UE, în schimb, a promis că va bloca finanţarea din partea BEI pentru proiectele publice noi din Rusia şi îşi va folosi influenţa pentru a stopa împrumuturile acordate de BERD.

 

Cel mai bun prieten al Rusiei, colosul american Exxon

Moscova a denunţat ceea ce a descris a fi o răzbunare „primitivă“ a americanilor pentru evenimentele din Ucraina şi a promis că va răspune cu propriile sancţiuni. Preşedintele Vladimir Putin a avertizat că vor avea de suferit companiile americane de energie. Va lovi el Exxon Mobil, cea mai mare companie petrolieră listată pe bursă, condusă de Rex Tillerson, cel căruia i-a înmânat premiul „Ordinul prieteniei“ anul trecut?

Exxon şi Rosneft se pregăteau la începutul anului să dea lovitura cu petrolul din Oceanul Arctic făcând pregătiri pentru forări într-un zăcământ care deţine mai mult petrol decât Marea Nordului norvegiană, scrie Bloomberg. Proiectul ar reprezenta cimentarea unei alianţe începute în 2011. De asemenea, cele doua companii au planuri comune pentru a extrage gaze şi petrol de şist din Siberia, să construiască o platformă de forare la mare adâncime în Marea Neagră şi un terminal de export de gaze în Orientul Îndepărtat.

„Avem un parteneriat unic. Ei au cele mai mari rezerve din lume, iar noi cea mai mare capitalizare de piaţă“, a explicat alianţa Glenn Waller, şeful operaţiunilor ruseşti ale Exxon. Directorul executiv al Rosneft Igor Seşin a asigurat că sancţiunile americanilor nu vor afecta actualele proiecte cu Exxon.

Morgan Stanley, una dintre cele mai puternice bănci americane, a anunţat în decembrie că va vinde către Rosneft afacerile de trading cu petrol.

 

Cât de importante sunt companiile sancţionate de americani

- Rosneft este cel mai mare producător de petrol din lume listat pe bursă. Compania livrează 5% din producţia mondială de petrol. Orice măsură care i-ar afecta producţia ar perturba grav piaţa globală. Compania are vânzări anuale echivalente cu aproape 9% din PIB-ul Rusiei şi este furnizor pentru aproape toate companiile petroliere importante;

- Novatek este cel mai mare producător privat de gaze din Rusia. Oligarhul care controlează compania, Gennady Timşenko, este unul dintre cei mai puternici oameni din Rusia şi aliat vechi al lui Putin;

- Gazoprombank este a treia bancă în funcţie de mărime din Rusia, are operaţiuni în tot spectrul bancar şi deţine cel mai mare holding de media din Rusia;

- VTB administrează fondurile de pensii ale ruşilor.

Foto: Preşedintele Rusiei Vladimir Putin i-a înmânat anul trecut şefului grupului american Exxon Rex Tillerson „Ordinul Prieteniei“