Răsturnarea imaginii poporului român mereu în defensivă: Un general american povestea în 1920 în New York Times despre cum armata română invadatoare prăda Ungaria

Iată cum îi descria pe soldaţii români în ziarul New York Times în 1920 un general american a cărui misiune era să supravegheze retragerea armatei române din Ungaria: Românii erau lipsiţi de „bun simţ” în a-i prăda pe unguri.

The New York Times relata în 1920 despre cum  armata română care invadase Ungaria ocupa o treime din teritoriul ţării fără niciun drept recunoscut de vreo altă putere şi sfidând şaptesprezece ultimatumuri de a părăsi teritoriul.

Ungurii au cerut Aliaţilor să facă mai multe demersuri în sprijinul lor. În primul rând au cerut ca Antanta să forţeze aliatul lor România să părăsească Ungaria şi ca în evaluarea compensaţiilor de război Aliaţii să ia în considerare că Ungaria a fost „schilodită” prin rechiziţionarea de către România a diverselor echipamente şi a producţiei de pe o suprafaţă de trei pătrimi din ţară.

După şase luni de observare a situaţiei de la faţa locului din Ungaria, generalul american Harry Hill Bandholtz era convins că românii nu aveau nicio scuză să ocupe linia de demarcaţie de-a lungul Tisei deoarece Conferinţa de Pace fixase graniţa mult mai la est. Generalul mai spune că peste tot pe unde au fost în Ungaria, românii au luat tot ce se putea urni din loc, sub titlu de rechiziţionare. El a avut un rol important în a pune în a ţine socoteala tuturor bunurilor pe care le-au confiscat românii.

Comandantul armatei române în schimb dădea asigurări că românii nu au luat decât atât cât era necesar pentru armata aflată pe câmpul de luptă.

Bandholtz l-a întrebat: „Dar ce face armata voastră cu goblenurile?” Drept răspuns a primit un zâmbet, îşi amintea el.

Generalul Bandholtz a avut multe experienţe interesante. Cea mai interesantă poveste a sa este despre cum ştampila cenzurii a salvat Muzeul Naţional al Ungariei. Într-o seară de octombrie, comandantul armatei româneşti, aflând despre tezaurul valoros al Muzeului Naţional al Ungariei, a ordonat confiscarea acestuia a doua zi dimineaţă. Auzind despre asta, Generalul Bandholtz a mers la muzeu în seara respectivă, a încuiat uşa, a băgat cheile în buzunar, a pus o bandă de hârtie de-a curmezişul uşii, şi-a scris numele pe ea şi neavând cu ce altceva să o sigileze, a sigilat-o cu ştampila cenzurii. Ştampila cenzurii era folosită pe timp de război, când corespondenţa era verificată de teama scurgerilor de informaţii.Generalul a lăsat şi un bilet în care a scris că cine doreşte cheia o găseşte în buzunarul său. Sigiliul a rămas neatins, la fel şi muzeul.

Generalul american spunea că românii au dovedit „lipsă de bun” simţ în rechiziţionări. Distrugeau echipamentele din fabrici, confiscau chipamente agricole, alimente, grâne, cai şi vaci. Tot ce confiscau trimiteau în România.