Lupta Metrorex cu firmele româneşti la licitaţia pentru cumpărarea de trenuri

Autor: Mirabela Tiron 18.07.2014
Oficialii companiei Metrorex susţin că nu sunt discriminatorii criteriile de calificare şi selecţie din procedura de achiziţie de trenuri noi de metrou pentru magistrala 5, Drumul Taberei-Pantelimon, ca reacţie la scrisoarea deschisă publicată de oficialii producătorului de vagoane Astra Vagoane Călători din Arad, ce menţionau că nicio firmă românească nu poate participa la această licitaţie din cauza condiţiilor  imposibil de îndeplinit.
 
Metrorex cere firmelor care vor să intre în licitaţia pentru 51 de trenuri ca media cifrei de afaceri pe ultimii trei ani să fie de 340 mil. euro. Doar cinci companii din România, dar din alt domeniu de activitate, îndeplinesc această cerinţă. Nicio companie din domeniul producţiei de material rulant nu îndeplineşte singură această condiţie. Contractul pe care vrea Metrorex să îl atribuie are o valoare de 440 de milioane de euro
 
„Criteriile de calificare şi selecţie, astfel cum sunt prevăzute la art. 176 din ordonanţa de urgenţă, au ca scop demonstrarea potenţia­lului tehnic, financiar şi organizatoric al fiecărui operator economic parti­ci­pant la procedură, potenţial care trebuie să reflecte posibilitatea con­cretă a acestuia de a îndeplini contractul şi de a rezolva eventualele dificultăţi legate de îndeplinirea acestuia, în cazul în care oferta sa va fi declarată câştigă­toare“, potrivit lui Aurel Radu, directorul general al Metrorex. El susţine că  în cazul unui acord-cadru, legislaţia în domeniul achiziţiilor publice prevede că valoarea cifrei de afaceri a operatorului economic, realizată în ultimii trei ani, impusă ca cerinţă minimă de calificare, trebuie raportată la valoarea estimată a celui mai mare contract subsecvent, neputând depăşi dublul acesteia.