Percheziţii la Academia de Studii Economice Bucureşti, într-un dosar de corupţie

Autor: Andrei Dumitrescu 18.07.2014

Poliţia Română a anunţat vineri, într-un comunicat de presă, că anchetatorii au făcut trei percheziţii domiciliare în Bucureşti, la locuinţa unui profesor universitar, prodecan la o facultate din cadrul unei universităţi de stat din Bucureşti, la biroul acestuia din cadrul facultăţii şi la sediul unităţii de învăţământ superior.

"În cauză sunt efectuate cercetări faţă de opt suspecţi sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de luare de mită şi trafic de influenţă (1), respectiv dare de mită şi cumpărare de influenţă (7)", a precizat Poliţia Română, într-un comunicat de presă.

Surse judiciare au declarat, pentru MEDIAFAX, că prodecanul este Iuliu Cosmin Şerbănescu, locuinţa acestuia şi biroul de la ASE fiind percheziţionate.

Conform surselor citate, Şerbănescu ar fi luat de la studenţi între 400 de lei şi 500 de euro, pentru lucrări de licenţă. Şerbănescu mai este suspectat şi de faptul că intervenea pe lângă comisia de licenţă pentru ca studenţii de la care ar fi luat bani să ia examenul.

Poliţia Română a mai arătat că în acest caz au fost emise şi vor fi puse în aplicare opt mandate de aducere, pe numele persoanelor suspectate.

La percheziţii participă 18 ofiţeri ai Direcţiei de Investigare a Fraudelor, trei specialişti ai Institutului Naţional de Criminalistică şi o echipă SIAS, sub coordonarea procurorului de caz din Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Acţiunea este sprijinită de Serviciul Român de Informaţii.